CRISTIANA ANGHEL

 Învățătoarea Cristiana Anghel este, în mod sigur, răspunsul cel mai net dat bâlbelor cinice ale ministrului Educației, devotat acțiunii lui de demantelare a școlii românești. La capătul a 60 de zile de greva foamei, această admirabilă doamnă, mânată de un curaj egal cu onestitatea ei profesională, și-a încheiat protestul care nu le-a putut scăpa decât inimilor de calcar sau nătărăilor iremediabili.

Greva foamei perpetuată de doamna Cristiana Anghel timp de două luni de zile ridică o întrebare legitimă: să fie domnia sa unica persoană din învățământul românesc capabilă să își apere cu prețul sănătății și chiar cu riscul vieții convingerile?

S-ar spune că nu, de vreme ce și alte două persoane, tot cadre didactice, au protestat în același fel împotriva lipsei de interes a statului față de cauza pentru care s-a mers atât de departe.

Ca unul care în tot acest timp m-am străduit după puteri, cu mijloacele celui care nu pierde speranța în posibilitatea dialogului de idei cu preopinenții, să combat în chip argumentat, prin publicații diverse – dar mai ales în România liberă – salut cu respect forța morală a doamnei învățătoare și a celor care i-au urmat exemplul, indiferent de rezultatele practice la care s-a ajuns. Uneori, exemplul personal contează mai mult în crearea unei exemplarități etice, despre care nu încetăm să le vorbim copiilor pe care îi educăm în școli, dar cărora le-o arătăm prea rareori, din păcate.

Orice s-ar crede, acțiunea doamnei Cristiana Anghel rămâne un succes și un reper vizibil în bătălia pentru demnitatea profesională a personalului didactic din România actuală și pentru calitate în învățământul românesc.

Published in: on 31 Octombrie 2010 at 10:29 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2010/10/31/cristiana-anghel/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: