DOCUMENTELE FEDERALISTE: FEDERALIST. Nr. 1, de Alexander HAMILTON

În vara lui 2008, la Editura Dacia, în echipa managerială a căreia am poposit pentru puţin timp, tocmai în perioada estivală, am făcut cunoştinţă cu tânărul şi talentatul traducător anglist Mihnea Căpruţă. Având în minte un program editorial ambiţios şi, totodată, înalt, i-am propus atunci să punem la dispoziţia publicului din România faimoasele Documente federaliste americane, cele care au pregătit ridicarea la luptă revoluţionară împotriva metropolei britanice, în veacul al XVIII-lea, permiţând celor mai strălucite minţi politice ale coloniilor nord-americane să se ilustreze în disputea de idei.

 

Împrejurările s-au arătat potrivnice continuării demersului nostru comun. Am părăsit Editura Dacia încă înaintea sosirii toamnei, iar resursa logistică din care trebuia achitat costul traducerii a dispărut. Am încercat atunci, cu îngăduinţa expres formulată a traducătorului, să ofer traducerile domniei sale unor reviste de cultură, în schimbul unei plăţi modice. Nu doar că acestea – revista 22, Tribuna ş.a. – nu păreau să dorească să cheltuie bani pentru un asemenea scop, dar, cu toată deschiderea în direcţia culturii democratice şi dialogale a redacţiilor respective, nici nu şi-au pus problema să publice textele. În schimb, doamna Rodica Palade mi-a oferit şansa de a discuta critic respectivele texte revoluţionare. Aşa ceva se făcuse deja încă de la începutul anilor 90 ai secolului trecut însă, de către Richard Hassing, într-un volum apărut la Ed. Apostrof din Cluj, iar continuarea demersului nu putea deveni profitabilă în absenţa prezentării către public a textelor înseşi.

 

Din şantierul traducerii domnului Mihnea Căpruţă – rămas, din păcate, neîncheiat – desprind acum, rând pe rând, primele patru Documente Federaliste, aducându-le la cunoştinţa doritorilor şi regretând, încă o dată, că puţinele mele mijloace şi prea vagul interes al culturii româneşti actuale au împiedicat continuarea proiectului. Îi mulţumesc, în schimb, tălmăcitorului pentru disponibilitatea şi stăruinţa lui creatoare şi îl asigur, din nou, de întregul meu respect solidar (O.P.).

 

Documentele federaliste adună 85 de articole publicate între 1787 şi 1788 în The Independent Jounal şi în The New York Packet sub pseudonimul PUBLIUS. În spatele acestei semnături au stat Alexander Hamilton, James Madison şi John Jay. Toţi trei fac parte dintre aşa-numiţii părinţi fondatori ai Statelor Unite. Hamilton a fost primul Secretar al Ministerului de Finanţe al SUA. Moare împuşcat într-un duel purtat cu Aaron Burr, vicepreşedintele SUA în timpul preşedinţiei lui Thomas Jefferson. Chipul său apare pe bancnota de zece dolari. Madison a fost al patrulea preşedinte SUA şi este considerat a fi părintele Constituţiei americane. În 1791 formează împreună cu Thomas Jefferson partidul republican ce avea să devină ulterior partidul republican democrat. Dintre părinţii fondatori, e ultimul care moare. Jay a fost ambasador în Spania şi în Franţa şi a fost unul dintre liderii luptei împotriva perpetuării sclaviei: în 1777 şi în 1785 are două iniţiative legislative în acest sens.

 

Documentele pledează pentru ratificarea Constituţiei SUA, constituind în acelaşi timp un corpus de filozofie politică considerat a fi o sursă primară în interpretarea acesteia. La sfârşitul lunii septembrie 1787, se pune problema ratificării Constituţiei, ceea ce dă naştere unui val de opoziţe, anti-federalist şi anti-constituţional. În aceste împrejurări începe redactarea documentelor.

FEDERALIST. Nr. 1

Alexander HAMILTON

Introducere Generală

Pentru Independent Journal

Către cetăţenii statului New York:

După experienţa lipsită de echivoc a ineficacităţii actualului guvern federal, sunteţi solicitaţi să reflectaţi asupra chestiunii ce priveşte o nouă Constituţie a Statelor Unite ale Americii. Importanţa subiectului vorbeşte de la sine; înţelegând că printre consecinţele acestuia nu sunt altele decât existenţa UNIUNII, siguranţa şi bunăstarea părţilor din care aceasta e compusă, soarta unui imperiu ce în multe privinţe se vădeşte a fi cel mai interesant din lume. S-a remarcat adeseori că pare a fi fost rezervat cetăţenilor acestei ţări, prin conduita şi exemplul lor, să decidă asupra importantei chestiuni, dacă societăţile umane sunt sau nu cu adevărat capabile de a fundamenta o bună guvernare, prin reflecţie şi decizie, ori, din contra, sunt sortite pentru totdeauna să depindă, în privinţa constituţiilor politice, de accident şi constrângere. Dacă există vreun adevăr în cele spuse, atunci criza la care am ajuns, poate fi considerată cu îndreptăţire ca fiind epoca în care acea decizie trebuie luată; iar o elecţiune greşită din partea noastră, poate fi considerată, din această perspectivă, ca fiind nenorocirea generală a neamului omenesc.

Această idee va adăuga ca stimul filantropia patriotismului, pentru a spori solicitudinea luată de toţi în considerare şi pe care oamenii buni trebuie să o simtă pentru acest eveniment. Ferice va fi dacă decizia noastră va fi luată în funcţie de o estimare judicioasă a intereselor noastre reale, estimare netulburată şi neprejudiciată de consideraţiuni ce nu au legătură cu binele public. Dar acesta e un lucru mai degrabă aprig dezirabil decât de aşteptat în mod serios. Planul oferit chibzuinţei noastre afectează prea multe interese particulare, inovează prea multe instituţii locale, că să nu pomenim despre o varietate de finalităţi străine scopurilor sale, şi nici despre perspectivele, patimile şi prejudecăţile atât de puţin favorabile pentru descoperirea adevărului.

Printre cele mai cumplite obstacole cu care noua Constituţie va trebui să se confrunte, poate fi deja remarcat interesul vădit al unei anumite categorii de oameni din fiecare stat, de a se opune tuturor schimbărilor ce le-ar putea provoca diminuarea puterii, a emolumentelor, şi ar afecta funcţiile pe care aceştia le deţin în structurile statale; precum şi ambiţia denaturată a unei alte categorii de oameni, care fie speră să prospere datorită confuziei prin care trece ţara lor, fie să se amăgească cu planuri mai atrăgătoare, de emancipare, născute din subdiviziunea imperială a câtorva confederaţii îmbucătăţite şi nu din uniunea imperială sub un singur guvernământ.

Însă, intenţia mea nu e aceea de a zăbovi asupra consideraţiilor de această natură. Sunt deplin conştient că ar fi necinstit să categoriseşti de-a valma opoziţia oricărei categorii de oameni (doar pentru că circumstanţele în care se află aceştia i-ar putea supune suspiciunilor) ca fiind izvorâtă din perspective interesate şi ariviste. Imparţialitatea ne obligă să admitem că până şi astfel de oameni pot fi motivaţi de intenţii cinstite; şi nu poate fi pus la îndoială faptul că cea mai mare parte a opoziţiei ce şi-a făcut simţită prezenţa, sau care şi-o va face simţită de acum înainte, izvorăşte din raţiuni cel puţin nevinovate, dacă nu chiar respectabile – erorile nevinovate ale unor minţi rătăcite de gelozii şi frici preconcepute. Într-adevăr, într-atât de numeroase şi puternice sunt cauzele ce impun raţiunii tendinţa spre neadevăr, încât de multe ori am putut vedea oameni buni şi înţelepţi situându-se atât de partea greşită cât şi de partea dreaptă a unor chestiuni de o importanţă crucială pentru societate. Acest fapt, dacă e înţeles aşa cum trebuie, ar putea constitui o lecţie de moderaţie pentru cei ce sunt întotdeauna convinşi că se află de partea dreaptă în orice controversă. Iar un alt motiv de prudenţă, în această privinţă, poate veni reflectând asupra faptului că nu putem fi întotdeauna siguri că cei ce pledează în favoarea adevărului sunt influenţaţi de principii mai pure decât opozanţii lor. Arivism, cupiditate, animozităţi personale, opoziţii partinice şi multe alte motive, nu cu mult mai lăudabile decât acestea, sunt susceptibile a anima acţiunile celor ce susţin, precum şi a celor ce se opun părţii drepte a chestiunii. De nu ar fi existat nici aceste stimulente către moderaţie, nimic nu ar putea fi mai prost cântărit decât acel spirit intolerant ce a caracterizat întotdeauna partidele politice. Căci în politică, precum în religie, e la fel de absurd să îţi propui a face prozeliţi prin foc şi sabie. Ereziile, în privinţa amândurora, arareori pot fi înlăturate prin prigoană.

Şi totuşi, oricât de mult va fi acceptată justeţea acestor sentimente, avem deja indicii suficiente că lucrurile se vor petrece la fel ca în toate celelalte cazuri de mari dezbateri naţionale. Va fi descătuşat un torent de patimi mânioase şi perfide. Judecând după comportamentul părţilor opozante, vom concluziona că acestea speră să îşi dovedească reciproc justeţea opiniilor, şi să îşi sporească numărul  prozeliţilor prin declamaţiile zgomotoase şi acreala invectivelor. O râvnă luminată, îndreptată spre a energiza şi a eficientiza guvernământul, va fi stigmatizată ca fiind vlăstarul unui temperament înclinat spre despotism şi ostil principiilor libertăţii. O suspiciune exagerat de scrupuloasă în privinţa pericolului ce paşte drepturile cetăţenilor, ce se datorează mai îndeobşte minţii decât inimii, va fi prezentată ca simplă amăgire şi viclenie, nadă pentru popularitate pe cheltuiala binelui public. Se va uita, pe de o parte, că suspiciunea e însoţitoarea obişnuită a dragostei, şi că nobilul entuziasm al libertăţii e pasibil a fi infectat cu un spirit de îngustă şi mărginită neîncredere. Pe de altă parte, se va uita în aceeaşi măsură că robusteţea guvernământului e esenţială pentru securizarea libertăţii; că, în meditaţiile unei judecăţi sănătoase şi bine informate, interesul lor nu poate fi separat; şi că o râvnă periculoasă pândeşte mai adesea în spatele obrăzarului făţarnic al zelului pentru drepturile cetăţenilor decât sub aparenţa neîngăduită a râvnei pentru fermitatea şi eficienţa guvernământului. Istoria ne învaţă că prima din cele două a găsit un drum mult mai sigur spre instaurarea despotismului decât cea din urmă, şi că cei mai mulţi din acei oameni ce s-au opus libertăţilor republicilor, şi-au început cariera prin atitudini slugarnice faţă de cetăţean; au debutat ca demagogi şi au sfârşit ca tirani.

Pe parcursul observaţiilor anterioare am avut drept obiectiv, concetăţeni, să vă pun în gardă împotriva tuturor tentativelor, de oriunde ar proveni acestea, de a vă influenţa deciziile în privinţa unei chestiuni de cea mai mare actualitate pentru bunăstarea voastră, prin orice fel de afectări ce nu coincid cu cele ce rezultă din evidenţa adevărului. În acelaşi timp, fără îndoială aţi înţeles din tenta lor generală că ele pornesc dintr-o sursă ce nu este inamică noii Constituţii. Da, compatrioţii mei, recunosc că după ce am meditat îndelung asupra-i, indubitabil sunt de opinia că e în interesul vostru să o adoptaţi. Sunt convins că acesta e cel mai sigur parcurs spre libertatea, demnitatea şi fericirea voastră.  Nu îmi exprim rezerve pe care nu le simt. Nu vă întreţin cu aparenţa unor deliberări de vreme ce decizia îmi este luată. Îmi recunosc convingerile cu sinceritate în faţa voastră, şi de bună voie expun raţiunile pe care acestea se fundamentează. Conştiinţa bunelor intenţii refuză cu dispreţ ambiguitatea. Însă nu mai bat apa-n piuă despre asta. Motivaţiile mele trebuie să rămână în intimitatea-mi personală. Argumentele-mi vor fi expuse deschis în faţa tuturor şi pot fi judecate de toată lumea. Cel puţin, vor fi oferite într-un spirit ce nu va face de ocară cauza adevărului.

Propun ca într-o serie de articole să se discute următoarele amănunte demne de interes:

  • UTILITATEA UNIUNII PENTRU PROSPERITATEA VOASTRĂ POLITICĂ
  • CARACTERUL INSUFICIENT AL PREZENTEI CONFEDERAŢII DE A PREZERVA UNIUNEA
  • NECESITATEA UNUI GUVERNĂMÂNT CEL PUŢIN LA FEL DE ENERGIC PRECUM CEL PROPUS, PENTRU DOBÂNDIREA ACESTUI OBIECTIV
  • CONFORMITATEA CONSTITUŢIEI PROPUSE CU ADEVĂRATELE PRINCIPII ALE GUVERNĂMÂNTULUI REPUBLICAN
  • ANALOGIA ACESTEIA CU CEA DIN STATUL VOSTRU
  • şi în cele din urmă, SIGURANŢA SUPLIMENTARĂ, A CĂREI ADOPTARE VA AJUTA LA PREZERVAREA ACELEI SPECII DE GUVERNĂMÂNT, A LIBERTĂŢII ŞI A PROPRIETĂŢII.

 

În desfăşurarea acestei discuţii mă voi strădui să ofer un răspuns satisfăcător tuturor obiecţiilor ce îşi vor face apariţia şi ce vor părea a necesita atenţia voastră.

Poate părea de prisos a oferi argumente pentru dovedirea utilităţii UNIUNII, un punct, fără îndoială, adânc săpat în inimile marelui trup al cetăţenilor fiecărui stat, şi unul care, se înţelege, nu are adversari. Dar faptul e că deja auzim şuşotelile din cercurile private, a celor ce se opun noii Constituţii, şi anume că cele treisprezece state sunt de o întindere mult prea mare pentru orice sistem general, şi că trebuie să recurgem cu necesitate la confederaţii separate, porţiuni distincte ale întregului.[1] Această doctrină, cu toată probabilitatea, va fi difuzată treptat până va avea destui votanţi pentru a-i sprijini o recunoaştere făţişă. Căci nimic nu poate fi mai evident, pentru cei ce sunt în stare de o viziune panoramică, decât alternativa adoptării noii Constituţii sau dezmembrarea Uniunii. Astfel, va fi de folos să începem prin a examina avantajele acestei Uniuni, anumitele minusuri şi pericolele probabile la care fiecare stat va fi expus odată cu disoluţia sa. Prin urmare, acesta va constitui subiectul următoarei mele adrese.

 

PUBLIUS.


[1] Aceeaşi idee, dacă coborâm spre ultimele consecinţe, e susţinută în câteva din ultimele publicaţii împotriva noii Constituţii.

Published in: on 31 August 2010 at 1:35 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2010/08/31/documentele-federaliste-federalist-nr-1-de-alexander-hamilton/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: