ROBERT MUSIL: Simţul realităţii şi simţul posibilului

 Dacă există … un simţ al realităţii, şi nimeni nu va pune la îndoială că acesta îşi are raţiunea sa de a fi, atunci trebuie să existe şi acel ceva care să poată fi numit simţ al posibilităţii.

Cine posedă un asemenea simţ nu spune, de exemplu: aici s-a întâmplat, se va întâmpla, trebuie să se întâmple cutare şi cutare lucru; ci devine ingenios: aici s-arputea, ar trebui sau ar fi cu putinţă să se întâmple ceva; iar când i se explică faptul că ceva este aşa cum este, el gândeşte: de fapt s-ar putea să fie şi altfel. Astfel că simţul posibilităţii poate fi definit de-a dreptul ca acea capacitate de a concepe faptul că totul poate să fie şi de a considera ceea ce există ca nefiind cu nimic mai important decât ceea ce nu există. Consecinţele unei asemenea dispoziţii creatoare pot fi remarcabile; în mod regretabil, nu arareori ele fac să pară fals ceea ce oamenii admiră, iar ceea ce este tabu să fie socotit admisibil sau şi una, şi alta deopotrivă indiferente. Asemenea oameni ai tuturor posibilităţilor trăiesc, cum se spune, prinşi într-o întreţesere fină, o ţesătură alcătuită din negură, închipuiri, visare şi subjonctive; copiii care manifestă asemenea înclinaţii sunt cu severitate dezvăţaţi să le dea curs şi, în faţa lor, oamenii de acest fel sunt numiţi vizionari, visători, neisprăviţi, oameni care le ştiu pe toate şi cusurgii.

Când cineva vrea să-i laude pe asemenea exaltaţi îi numeşte idealişti, dar e limpede că un asemenea calificativ nu se referă decât la varietatea lor mai ştearsă, la cei care nu pot cuprinde realitatea sau care o evită simţindu-se vulnerabili, adică la cei pentru care lipsa simţului realităţii reprezintă într-adevăr o deficienţă. Posibilul cuprinde însă nu numai visurile unor persoane cu mare sensibilitate nervoasă, ci şi intenţiile încă netrezite la viaţă ale lui Dumnezeu. O experienţă posibilă sau un adevăr posibil nu sunt identice cu o experienţă reală şi un adevăr real minus valoarea de a fi reale, ci au, cel puţin aşa cum le văd adepţii lor, ceva cu totul divin în ele, un foc, un zbor, o voinţă constructivă şi un utopism conştient care nu se dă în lături înaintea realităţii, ci îi face faţă ca unei misiuni şi unei descoperiri. (Omul fără însuşiri, traducere de Mircea Ivănescu)

Published in: on 26 Iulie 2010 at 7:35 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2010/07/26/robert-musil-simtul-realitatii-si-simtul-posibilului/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: