ANDOR KOMIVES: Nimic sfânt!

Andor Komives frecventează universul central-european al lui Svejk. Nu, nu este vorba de niciun alt plastician, ci de faimosul soldat ceh pierdut în universul concentraţionar – dar şi de operetă – al Kakaniei. Doar atât, că el s-a redimensionat în secolul scurs de la apusul împărăţiei lui Franz Josef şi până astăzi, incluzând şi orizonturi transatlantice, macrocorporative, universaliste, globalizante. Dracola light culture nu asociază doar un cunoscut vampir transilvan, pasăminte, cu Coca cola şi cultura ei (de masă, la propriu şi la figurat), ci ipostaziază şi comunicarea dintre regnuri, întruchipându-l pe bietul sugativator de sangre ca şoricel hollywoodian care gravitează în jurul unei dive. Parodia se extinde, astfel, şi asupra ideii de cuplu, a curtenirii, a ritualurilor sociale moştenite din vremuri străvechi şi reciclate într-o ambianţă a citatelor, stridenţei şi lipsei de originalitate tiranice.

L’Europe c’est moi, ok? poartă, în aceeaşi convenţie, către dialogul politico-militar din interiorul parteneriatului franco-american, dificil prin tradiţie şi ipostazierile sale recente. De reţinut imaginea optimist-şmecheră a şoricaniei în uniformă NATO, care persiflează – în maniera benzii desenate, cu cuvintele înscrise deasupra capului, grandomania hexagonală şi, prin ea, trufiile evropeneşti. Nu lipsesc din peisaj nici stelele unionale ale Comunităţii bătrânului continent, şternute la picioarele trecătorilor prin peisaj în maniera stelelor dedicate actorilor faimoşi ai industriei cinematografice, pe un celebru bulevard din aceeaşi cetate americană a filmului, survenită în discuţie mai înainte.

Pulsul naţiunii încă e bun asigură o altă lucrare a meşterului Andor. Diagnosticul îl dă însă eternul hegemon unipolar Mickey Mouse, luând seama la degetul apăsat pe carotida – dar iscat ca din fundal, ca terminaţie a unui braţ autonom – artistului însuşi. Plasticianul ca simbol al naţiunii sau mână venită din Vechiul Testament cu un mesaj divin – mane tekel, ufarsin -, temele se încrucişează şi se întrepătrund, amestecând timpii şi ducându-i într-o spaţialitate metafizicizantă, ca să zic aşa, pentru că nu e nici ea decât un topos parodiat, persiflat, strident, unde a apărut o inscripţie imperativă: „Download the Paradise, now!”

Un lucru devine clar, pe măsura decriptării semnelor: lumea lui Andor Komives, plină, altminteri, de semne ale sacralităţii, nu are nimic sfânt! (O.P.)

Published in: on 28 Aprilie 2010 at 10:37 am  Comments (3)  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2010/04/28/984/trackback/

RSS feed for comments on this post.

3 comentariiLasă un comentariu

  1. Sunt foarte placut surprins de acest foarte vivace text. Nu ar trebui sa ma mire, deoarece Ovidiu Pecican este un spadasin al cuvantului rostit si scris. Se misca cu o mare usuratate printre idei si imagini desi, nu ai crede, dupa silueta bine legata si impunatoare. Foarte percutanta si precisa disectia decriptanta facuta picturilor mele, desi daca ar fi sa-l parafrazam pe batranul Borges imaginea picturala este asemenea unei gradini cu poteci/interpretari care se bifurca.

    Am totusi o usoara obiectie. Nu as zice ca nu am nimic sfant, asta ar presupune sa fiu un rebel contestatar,intarziat, un carcotas la orice. Numai ca eu sunt un suav iar ironiile mele sunt prea fine si discrete. Nu cred ca imaginile mele sunt agresiv-acid-iroinice.

  2. Minunat, Maestro Andor! Si artistul are dreptul la o opinie despre sine. Desigur, acest lucru nu invalideaza parerile celorlalti; după cum nu le face nici obligatorii. Fiecare vede ce stie, poate si vrea. Important este ca obiectele de arta produse de artist imbie la reflectie si adulemcari de savori.

  3. Draga Ovidiu, ma bucur sa vad o reactie la reactie. Cred ca opinia artistului despre ceea ce face el doar imbogateste sensurile interpretarii si nu le limiteaza pe ale celorlalti. Oricum imaginea nu-i mai apartine, ea devine un „bun al intregului popor” adulmecator de arta si cultura, atat cat mai exista.
    Numai ca sentinta aceea, cum ca nu am nimic sfant mi s-a parut mai mult o stategie de marketing, decat ca ar acoperi o realitate. Sa am eu o parere atat de edulcolorata asupra mea, ca as fi doar un ironic tandru si cand colo, eu sunt un demolator cu cornite, mascat in ingerel transilvan? Mai sa fie!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: