3. AUTOTESTĂRI POLITICE

EXISTĂ UN nivel sub care politica nu poate coborî într-o democraţie fără să se compromită. Nu este vorba despre performanţele practice, de astă dată, deşi politicienii după aşa ceva trebuie judecaţi, nu după performanţele declarative din pass media ori din campaniile electorale. Nu este mai puţin adevărat că, pentru a face ceva, trebuie să ai un proiect, să ştii ce să faci. Or, când nici măcar aici nu se conturează o viziune realistă, care să nu frizeze crasa incompetenţă, ce să mai aştepţi de la practică?!

Două foarte recente decizii politice au dezvăluit pentru oricine doreşte să le sesizeze, pentru a nu se îmbăta cu apă rece, cât de departe de înţelegerea corectă a conceptului de democraţie suntem încă în mediile parlamentare şi ale forţelor aflate la guvernare.

Prima dintre ele a făcut, practic, instantaneu carieră, necunoscând vreun precedent intern. Mă refer la decizia PDL-ului bosumflat de a nu mai participa la emisiunile unor televiziuni private – anume, cele atribuite de Traian Băsescu (pe bună dreptate, de altfel) mogulilor Sorin Ovidiu Vântu şi, respectiv, Dan Voiculescu: Realitatea TV şi Antena 1, 2 şi 3. Lucrurile au fost escaladate de premierul Emil Boc, care a smuls microfonul reporterei de la Realitatea TV şi a criticat postul respectiv pentru incorectitudine în reflectarea deciziilor guvernamentale. Gestul a fost sancţionat imediat de reporteră care a remarcat, pe bună dreptate, că televiziunea la care lucrează este una privată. Ceea ce voia, în mod evident, să observe respectiva jurnalistă era că, în virtutea statutului de instituţie privată, postul respectiv îşi elaborează cum doreşte grila de programe şi conţinutul acestora; desigur, în limitele respectării legii. Dacă manipulează cumva şi ceea ce transmite se dovedeşte contrazis flagrant de realităţi, rezultatul nu poate fi decât abandonarea treptată a emisiunilor de către publicul lor, scăderea audienţei şi, până la urmă, falimentul. Iată de ce premierul nu ar trebui să îşi facă probleme.

Ar mai fi, apoi, adaug eu, şi chestiunea drepturilor fundamentale la informare, libertatea de expresie, la libera opţiune a fiecăruia în materie de informaţie, care transformă gestul smulgerii microfonului din mâna ziaristei într-un simbol al cenzurii, al presiunii politice şi al abuzului. Singura paralelă care se poate face cu cazul dat este recenta iniţiativă – mediatizată îndelung şi intens de media internaţionale – a preşedintelui venezuelean Hugo Chavez de a interzice un post privat pentru că acesta refuza să includă ştirile şi programele solicitate de guvernanţi. Printr-un singur gest pripit, Emil Boc a reuşit să egaleze scorul ca ultimul politician temperamental, neinstruit, deşi primul ministru provine din peisajul universitar al unei facultăţi de Ştiinţe Politice şi are, în plus, şi cunoştinţe aprofundate de drept.

Ca şi cum aceste premise nu erau suficiente, imediat după incident, principalul partid aflat la guvernare, PDL, a decis – şi a făcut publică această decizie – ca membrii săi să sisteze participările la emisiunile televizate de respectivele posturi de televiziune. Un asemenea boicot îşi găseşte precedentul numai în retragerea acreditărilor Evenimentului zilei al lui Ion Cristoiu de către Palatul Cotroceni în vremea primului său locatar postcomunist, Ion Iliescu. El este grav pentru că dovedeşte neînţelegerea crasă a spiritului constituţiei, limitând interpretarea expresiei de „libertatea presei” la sunsurile care convin puterii.

Interpretări teoretice şi practice întru totul neconstituţionale din partea unui partid condus de un constituţionalist! Neaşteptat şi regretabil.

Cealaltă crasă neînţelegere a libertăţii de iniţiativă are loc din elanul a doi parlamentari. Ea vizează proiectul închiderii marilor retaileri în zilele de duminică, sperându-se că astfel micii producători vor fi ajutaţi să recupereze terenul pierdut. Evident, cei care propun şi susţin o astfel de măsură reglatoare nu sunt nici inteligenţi din cale afară – altfel ar pricepe cum nu poţi recupera într-o singură zi alte şase zile irosite -, nici competenţi în materie de politică democrată. Căci pentru a fi astfel, s-ar cuveni să observe că economia liberă nu se „reglează” prin ukazuri de la centru. Practici bolşevice, practicate de Lenin şi ai lui în vremea NEP-ului, astfel de ferecări ale uşilor mall-urilor nu privesc în niciun caz asigurarea unei echitabile dezvoltări a economiei de piaţă, şi nici interesul consumatorilor siliţi să cumpere mai scump din piaţă ceea ce altminteri ar cumpăra, poate, mai ieftin, din magazinele puse sub interdicţie duminicală.

N-ar fi rău ca politicienilor să li se solicite prin lege mai mult decât o calificare la locul de muncă pe care fiecare nou venit o face pe spezele noastre, ale alegătorilor.

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2010/04/09/3-autotestari-politice/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. Sunteţi puţintel pe lîngă subiect. Gestul „smulgerii” microfonului din păcate produce o asociaţie cu alte „smulgeri”, de exemplu de telefoane, căci sunt mulţi ce în momentul în care sunt intervievaţi, sau doar dau declaraţii, au un reflex de a pune mîna pe microfon. Dacă îi includeţi şi pe ei în categoria smulgătorilor e ok. Politica internă a postului respectiv, care fie vorba între noi încă nu a produs certificatul de veridicitate al filmuleţului la aşa-numitul superlaborator ce are nevoie de ani lumină pentru a-l testa, nu era pusă în discuţie de către premier şi nici celebrul freedom of speech, ba dimpotrivă, el îi acuza de cenzură, anume că respectivul post cenzurează informaţiile ce privesc acţiunile guvernamentale.
    Prin urmare cel care pune pumnul în gură nu e cel ce smulge microfonul, ci cel ce refuză intrarea în emisie a unor invitaţi telefonici, iar de la filmuleţ încoace cunoaştem metodologia.

    • Mulţumesc pentru comentariu. Din păcate însă nu putem confunda reflexul de a pune mâna pe microfon cu gestul de a-l prelua şi controla, după cum nici „confiscarea” telefonului mobil – fie şi de la (citez din preşedintele ţării) o „ţigancă împuţită” – nu cadrează cu buna creştere. „Reflexele” se stăpânesc prin educaţie. Democraţia nu se construieşte pe „reflexe”, ci pe comportamente socialmente acceptabile.
      Pe de altă parte, atunci când ai mecanisme instituţionale care să asigure acurateţea informării cetăţenilor, să îi ferească de excese etc. – mă gândesc la CNA, desigur -, nu este treaba şefului executivului să se ocupe de aşa ceva. Constat, adică, o încălcare a bunelor practici, a depăşire a propriilor atribuţii şi o deposedare a unei (alte) instituţii a statului (însuşi CNA)de propria jurisdicţie.
      Că mogulii, şi nu numai pot deforma prin relatări partizane faptele este adevărat. Tocmai de aceea există şi pe piaţa media nu doar televiziunea naţională – un serviciu public menit să îi slujească pe cetăţeni -, ci şi piaţă mediatică liberă, concurenţială.
      Putem înţelege comportamentele umane necontrolate, ceea ce nu înseamnă că le şi tolerăm, neapărat. Dacă uzul şi tradiţia fac din a-ţi bate copiii un lucru relativ frecvent, asta nu înseamnă că el este şi tolerabil.
      Cu atât mai puţin în zona aleşilor ţării s-ar cuveni să avem parte de gesturi şi comportamente mai aproape de nivelul normativ, de acel „ce se cuvine făcut”, şi nu de „ce-mi vine mie să fac”. Simplu accident la un cetăţean de pe stradă, el devine abuz flagrant la un reprezentant al puterii.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: