Turnurile lui Cristian Porumb

Există mai multe feluri de a urma în cer. Cea mai la îndemâna tuturor, nefacultativă, rămâne plecarea finală. Mai sunt şi ascensiunile şamanice, sau cele onirice, nocturne ori ba, zborurile icarice – cu aripi leonardeşti, cu parapanta, cu dirjabilul şi balonul -, cele mediate tehnologic (cu aeroplanul, avionul, helicopterul, racheta şi altele)…

Dar pe Cristian Porumb nu zborul către înălţimi îl interesează, ci căţăratul deasupra lumii. Are şi acesta variantele lui omologate: alpinismul extrem, în Himalaya, ori datul cu ascensorul, până la ultimul etaj, în cea mai înaltă clădire a lumii (în Dubai, la Kuala Lumpur sau în altă parte, în funcţie de stadiul întrecerii).

S-ar zice că, din acest punct de vedere, traseul lui obligatoriu trece prin Turnul Babel închipuit de Bruegel, meşterul flamand. Vin dinspre el atât sugestii arhitectonice, cât şi resurse cromatice sărbătoreşti. Ca în pictura ilustrului mânuitor de penel din Ţările de Jos, la Cristian Porumb structurile construcţiei ascendente dezvăluie un edificiu felinnian, cu ambiţia de a concura muntele. Nici nu suntem atât de departe de ziggurat, cu etajele întemeiate pe platforme generoase şi cu arcadele monumentale ce se ghicesc proiectate leibnizian, într-o armonie şi un ritm mai apropiate muzicii barocului decât medievalităţii.

Privirea de astăzi îmbină însă formele şi amestecă timpurile istorice într-o manieră care aminteşte că diacronia rămâne abia una dintre posibilele lecturi ale lumii. Proiecţia sosită din străfunduri, dincolo de orice pedagogie explicită, e sincronă cu absolutul sau măcar cu nevoia de el. Să mergi pe aer, aşa cum Altcineva mergea pe ape, să devii un „pieton al văzduhului”, să înalţi o cale bine tasată şi bătătorită spre absolut, o coloană verticală ca o funie gemând sub avalanşa furnicilor, rămâne un proiect uluitor, pe care reflecţia lui Paul Zumthor l-a scos întrucâtva de sub monopolul sacerdoţilor.

Ciclul pictural al lui Cristian Porumb trimite către stratul marilor tulburări, cele din care spiritul omului creşte neîntrerupt, deşi sincopat, către alte zări. Te pomeneşti că însăşi această tendinţă incontrolabilă de creştere este dimensiunea Babel din noi.

Published in: on 13 Martie 2010 at 9:31 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2010/03/13/turnurile-lui-cristian-porumb/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: