Bocancii luminoşi
fotografie de Ovidiu Pecican
decembrie 2009
TOTALITARISM ÎN INIMA DEMOCRAŢIEI
Există numeroase definiţii ale totalitarismului, formulate din diverse perspective. Printr-o raportare la fenomenele vieţii publice, eu aş desemna însă totalitarismul prin seducţia controlului total al dinamicii sociale configurată, această seducţie, la nivelul vârfurilor. În cazurile sale extreme, tentaţia aceasta ajunge să se exprimă printr-un balet derulat pe liniile unei dinamici prevăzute de sus, în care actanţii nu se mai reprezintă pe ei înşişi – identităţi individuale strict particularizate -, ci devin expresia unor categorii (profesionale, clase), nemaijucând roluri proprii, ci ajungând să încarneze simboluri, arhetipuri ale unui imaginar politic şi social autoritar, motivat prin magia ordinii, disciplinei şi conformităţii cu o schemă societală avută în vedere. Viaţa socială, cea publică se ritualizează astfel, devenind un balet predictibil, în comparaţie cu care orice mişcare liberă, autonomă sau independentă în raport cu ansamblul şi cu scenariul prestabilit, este tratată drept anarhie, distrugere a ordinii, periclitare a „sănătăţii” corpului social.
Datorită acestor caracteristici, distincţia dintre public şi privat se estompează, asistându-se la o intruziune neîntâmplătoare a politicului, ideologicului şi administrativului în zona vieţii de familie şi individuale, reducându-se spaţiul de manevră din cadrul acestora, tinzându-se către o stilizare, teşire, standardizare cât mai masivă.
Odată lăsate în urmă cazurile „clasice” – fascism şi comunism – ale totalitarismului problema este însă dacă se poate imagina un totalitarism funcţional în cadrul sistemelor democratice care să nu ducă în extremism ideologic şi politic? Altfel spus, totalitarismul este un simplu sinonim pentru extremism în general? Sau el se poate manifesta şi în zona stângii sau dreptei, ori chiar a centrului, şi în interiorul democraţiei? Ce anume separă o ţară cu o democraţie – se spune – emergentă, ca România, de democraţiile stabile ale Occidentului?
Răspunsul meu este că o guvernare totalitară este cea în care anumite elemente ale sistemului ajung să dobândească o pondere prea însemnată în raport cu celelalte, punând în pericol funcţionalitatea acelui sistem, dezechilibrându-l şi delegitimându-l. Ceea ce spun este că echilibrul puterilor din stat, ca şi raportul ponderat dintre aleşi şi alegători sunt cele care fac o democraţie funcţională. Când dezechilibrele dintre legislativ, executiv şi juridic devin prea virulente, apar forme de guvernare totalitară. Astfel, dominaţia legislativului şi impunerea conduitei organelor care le reprezintă prin influenţă, control al grupurilor parlamentare etc. duc la un tip de totalitarism. Impunerea exigenţelor executivului către parlament şi justiţie duce la o formulă „clasică” de totalitarism, născând regimuri de putere personală sau oligarhice. Tot de aici pot veni şi deturnările de factură militară, poliţienească sau birocratică (tehnocratismul). În fine, preponderenţa justiţiei şi impunerea ţelurilor acesteia pe seama celorlalte puteri în stat conduce, şi ea, la o formă de teroare. Anihilarea opoziţiei, fie şi păstrându-i formal existenţa, funcţionarea, duce şi ea la rezultate compatibile.
La non-democraţie şi disfuncţionalitatea gravă a guvernării democratice conduce şi absenteismul, dezinteresul cetăţenilor pentru treburile publice, indolenţa civică, de vreme ce democraţia presupune vigilenţa şi exerciţiul continuu de control şi interacţiune.
Sunt, prin urmare, modalităţi plurale de sabotare a democraţiei din interiorul ei, iar ceea ce rezultă de pe urma unor asemenea dinamici sunt diverse forme de abatere de la idealul şi practicile politice democratice. Trebuie pus între acestea şi totalitarism un semn de egalitate? Autoritarism, despotism, dictatură, teroare de tip thermidorian – înseamnă ele totalitarism? În măsura în care, deocamdată, nu putem sesiza un alt gen proxim căruia să i se subsumeze, răspunsul este afirmativ.
Ovidiupecican's Blog 
