IMAGO (3)

 

Sugestia labirintului

Plastică vegetală

de Mariana Gheorghiu

din expoziţia personală

de la Muzeul de Artă, Cluj-Napoca

septembrie 2006

Published in: on 26 februarie 2010 at 10:18 am  Lasă un comentariu  

SPORADICE (3): Ţintar

Într-un articol despre „Tripla incintă druidică”, publicat în 1929, René Guénon evocă un simbol ciudat găsit pe o piatră druidică şi, în alt context, pe o piatră de inel ocultist galo-roman, despre care se spunea că ar putea fi o triplă incintă sacră. „Simbolul este format din trei pătrate concentrice legate între ele prin patru linii în unghi drept”, spune autorul, trimiţând la o figură care reproduce cu precizie faimoasa tablă pe care orice copil joacă ţintar. De aici poate rezulta ori că faimosul hermeneut supralicitează, căutând îndărătul lucrurilor simple ceva complicat, ori că jocul amintit de mine are origini oculte şi, poate, chiar funcţii ritualice sau/ şi magice, ori că ludicul a fost, la origini şi în vechime, un registru prin care s-a exprimat misterul, iniţierea, cunoaşterea secretă.

Published in: on 26 februarie 2010 at 9:57 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

IMAGO (2): Locuiri

Roma

fotografie color

de Amalia Lumei

2008

Published in: on 26 februarie 2010 at 9:48 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,

SPORADICE (2): Real

Îndemnul „- Fii realist!” a ajuns, de mult timp încoace, un clişeu didactic; nu atât în relaţii de familie verticale, de la părinţi la copii (deşi şi acolo), cât în cele orizontale, între partenerii din cuplu (orizontale, dar asimetrice; mereu ea către el). La drept vorbind însă, nu este deloc clar ce înseamnă să iei cu adevărat în serios un asemenea îndemn. „- Fii realist!” trebuie să fi fost deviza atâtor curente şi atitudini culturale până astăzi, încât nu mai este clar cui aparţine ea în noianul succesivelor tendinţe afirmate în timp. Cearta dintre nominalişti şi… realişti, romancierii realismului (Balzac şi marii ruşi), apoi pozitivismul şi, peste ocean, pragmatismul – iată numai câteva dintre aceste cete de gânditori şi curente care au înălţat flamura bătăioasă a chemării la realitate.

De la o vreme însă, după scrutări succesive, rezultă că realitatea nu există, ci se constituie şi că ea depinde, deopotrivă, de demersuri personale, individuale, ca şi de altele, sociale, ce implică o co-prezenţă colectivă. Apar acum gânditori care socotesc, pe bună dreptate, că realitatea are mai multe niveluri şi intersecţii, drept care vechea lozincă, „- Fii realist!”, nu mai poate fi expediată oricum şi nici exprimată rutinier. A fi realist începe să însemne atâtea lucruri, încât te întrebi când un om este mai realist decât altul: când se adaptează tegumentului ambiental sau când se decalează în raport cu acesta, adecvându-se mai degrabă unor structuri de adâncime, ştiute sau ghicite…

Pentru mine, răspunsul la îndemn pe care îl poate da cineva lucid fără a da pe dinafară, deştept dar nu genial şi nici şmecher, onest fără a fi sfânt, este să încerce o adecvare complexă, la cât mai multe dintre nivelurile realităţii pe care le poate decripta. Am zis „decripta”? Voiam să spun isca. Realitatea dobândeşte înţeles, coerenţă, sens şi adâncime numai iscată de fiecare dintre noi în mod corespunzător. Asta, desigur, dacă nu cumva exist numai eu, lăsând – din pricini neştiute, poate din singurătate – să ţâşnească împrejur un strat protector-ucigător de volume, contururi, culori şi arome, de siluete şi dinamici, de forme şi irizări afective.

Published in: on 26 februarie 2010 at 9:42 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

IMAGO (1)

Tata se gândeşte la mine

fotografie color

de Ovidiu Pecican

2006

Published in: on 26 februarie 2010 at 9:30 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

SPORADICE (1): Ironie

 S-au spus atâtea despre ironie încât aproape că nu îţi mai vine să abordezi subiectul. Şi totuşi, se poate defini ca ironie orice relaţie asimetrică din lume şi viaţă. Desigur că, punând astfel problema, ea începe să intereseze şi cosmosul, nu doar existenţa umană. Într-adevăr, pare ironic că nu soarele se învârte în jurul pământului, ci e tocmai invers. Ba, mai mult, pământul însuşi se roteşte în jurul axului său, dezvăluind – pentru cine vrea să îl vadă – hohotul de râs dindărătul fizicii. Ce să mai vorbim despre atom, înţeles ca parte indivizibilă a materiei, care se dovedeşte, pe măsura trecerii timpului, cu putinţă de împărţit în particule din ce în ce mai mici?

În acest punct însă rămâne vizibil şi că, în fapt, chestiunea naşterii ironiei priveşte raporturile, relaţiile, nu entităţile în sine. Banal, poate, dar adevărat. Şi, nu o dată, trecut cu vederea. Ceea ce duce cu gândul la faptul că asimetria pe care o numesc aici – într-un alt cod cultural – ironie, conferindu-i valenţe axiologice şi etice, se identifică cu privirea. Privirea măsoară, compară, instituie raporturi, deliberează şi sparge confortul devălmăşiei şi indistincţiei.

Published in: on 26 februarie 2010 at 9:04 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,