De fapt, citatul din Ioan Moga, excerptat din Voievodatul Maramureşului (p. 10), continuă. El suna astfel: “La început… rostul comiţilor de Ugocea a fost să sprijinească pe … oaspeţi în activitatea lor pe teritoriul Maramureşului şi în acest scop ei au primit şi sarcina de comiţi maramureşeni. Cum şi-au îndeplinit această sarcină nu o putem şti, dar o putem bănui. Faptul că la 1319 acelaşi Nicolae nu mai este şi comite de Ugocea, ci numai de Maramureş, înseamnă că această regiune oferea suficiente venituri regale, din care o treime revenea comitelui, pentru ca să justifice existenţa unui comite propriu, care fără îndoială că avea însărcinarea să organizeze un comitat pe întreg teritoriul maramureşan”. Aflăm astfel de la istoricul clujean că iniţial, însărcinarea comitelui de Ugocea a fost să sprijine prezenţa în Maramureş a oaspeţilor regali. Ulterior, această atribuţie prioritară sau unică ar fi evoluat înspre o „fişă a postului” mai complexă, în sarcina comitelui de Ugocea căzând acum organizare aunui comitat maramureşean. În 1319, prima etapă a constituirii noului comitat ar fi fost depăşită deja, de vreme ce Nicolae este menţionat în calitate de comite al Maramureşului. Ioan Moga este de părere că faptul s-a putut petrece datorită îndeplinirii condiţiilor sustenabilităţii economice aferente (veniturile regale încasate acum din Maramureş erau suficiente pentru a susţine funcţia de comite). Moga crede şi că acest comitat maramureşean trebuia la acea dată să cuprindă întregul Maramureş istoric, nu doar o parte a acestuia. În fine, conform aceluiaşi expert, comitele de Maramureş al cărui nume a ajuns primul până la noi ar fi Nicolae, menţionat în 1319.
Încep discuţia acestor aserţiuni cu ultima. Dacă traducerea interpretativă a lui Ioan Mihalyi de Apşa, prin care el echivala numele lui „Micu” cu Nicolae – pornind cu probabilitate, cum am arătat, de la deducţia că forma maghiară a acestui nume, Mik[u], pare o prescurtare a lui Miklos, echivalentul lui Nicolae – atunci se pune întrebarea dacă comitele Nicolae de Maramureş din 1319 nu putea fi un descendent al lui Mărcheluş de Ugocea. Nimic nu exclude această posibilitate, fiii lui Mărcheluş dovedind fidelitate faţă de casa regală arpadiană atât în vremea lui Ştefan al V-lea, mai exact în 1271, cât şi în cea a guvernării lui Andrei al III-lea, la 1300. Dar dacă Mărcheluş a lupta împotriva regelui Ottokar al II-lea Przemysl de Boemia pe Riba şi Ribcha în vara lui 1271, împreună cu cei trei fii ai lui, înseamnă că la 1300, când documentul lui Andrei al III-lea îl pomenea din nou, trebuia să aibă, minimum şaptezeci de ani. De ce? Evident, pentru că şi dacă fiul lui cel mai mare avea numai optsprezece ani în momentul confruntării care i-a opus pe Ştefan al V-lea şi Ottokar, tatăl lui va fi avut măcar patruzeci de ani. Adăugând perioada care desparte anul 1271 de 1300, vârsta lui Mărcheluş în clipa istorică în care ultimul rege arpadian îi propunea schimbul de moşii menţionat de documentul din 1300 trebuia să fie de cel puţin şaptezeci de ani.
Aceasta înseamnă că şi fiul lui Micu, trebuia să aibă în acelaşi an în jur de cincizeci de ani. Adăugând perioada de timp scursă până la menţiunea din 1319, în caz că s-ar căuta o identificare a lui Micu cu Nicolae, ar rezulta că acest comite maramureşean timpuriu avea, la rândul lui, tot vreo şapte decenii de viaţă.
Fără a avea nimic ieşit din comun într-o epocă istorică în care mai cu seamă molimele, foametea şi mortalitatea infantilă reducea vârsta medie de viaţă, o asemenea longevitate rămâne remarcabilă. Nu se poate şti dacă primul suveran angevin, Carol Robert de Anjou (1308 – 1342) i-ar fi încredinţat răspunderea de a instala rânduiala comitatensă în Maramureş unui slujitor credincios ajuns la o vârstă atât de venerabilă.
Dacă Micu nu putea fi acela, nimic nu spune însă că Nicolae, comitele de Maramureş, nu putea proveni din familia comitelui de Ugocea, Mărcheluş, fiindu-i, poate, nepot de fiu. Într-un Maramureş majoritar vlah, dominaţia regală şi restrângerea vechilor libertăţi legate de statutul de autonomie al ţării respective se putea face cu mai mari şanse de reuşită prin intermediul unui român devotat casei regale. Precedentele istorice recomandau în acest sens familia comitelui român de Ugocea, Mărcheluş.
Ovidiupecican's Blog 