Onisim Colta
exponat
Retrospectiva personală,
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, 2007
fotografie de Amalia Lumei
Ţapul Timpului
Peisaj maramureşean
Pe Piatra Goală
fotografie color
autor: Amalia Lumei
20 august 2006
9. Arcanele unei pagini de istoriografie medievală
Întrebarea căreia se cuvine să i se răspundă este ce căpetenie germană a luptat cu maghiarii, în componenţa oştirii cărora să fi fost şi români, şi când anume? Răspunsul se află în confruntarea dintre Ungaria şi Imperiul Roman de neam Germanic pentru stăpânirea asupra Stiriei.
Este de crezut că autorul Gestei lui Roman şi Vlahata menţionează atât de ceţos faptele pentru că le preia din cronici mai vechi prin intermediul unui izvor – astăzi pierdut sau neidentificat – care el însuşi le interpretase, distorsionându-le, într-o primă instanţă. Din câte se cunosc astăzi, relatările despre evenimentele menţionate provin dintr-o scrisoare a lui Ottokar al II-lea Přemysl din 1260 adresată papei Alexandru al IV-lea privitoare la lupta de la Kroissenbrunn. Această scrisoare putea fi cunoscută la sfârşitul sec. al XIV-lea, în mediile literate latine, prin intermediul Chronicon Joannis Marignol, al cărei autor era un italian ce îndeplinea misiunea de cronicar de curte al lui Carol al IV-lea. Ea a fost reprodusă şi în Chronicon Przibiconis de Tradenina (Chronicon Pulkavae), scrisă în sec. al XIV-lea de Pulkava, istoric de curte al lui Carol al IV-lea de Luxenburg, inspirându-se, ca şi Marignol, din cel de-al doilea continuator al cronicarului Cosma din sec. al XII-lea. Pulkava îi pomeneşte, totuşi, după cum precizează Mihail P. Dan – urmând informaţiile din P. Gel. Dobner – numai pe maghiari şi cumani. Revenind însă ceva mai încolo, el scrie pe larg: Ottokar “adversus regem Passe [Russiae – după Dobner] et filios ejus et ceteros Ruthenos ac Thartaros, qui eidem in auxilium venerant Boleslaum Cracoviensem et Loczkonem [Laczkonem – după Dobner] juvenes Lansacie [= Lautsaciae, Dobner] duces et innumeram multitudinem inhumanorum hominum, Cumanorum, Ungarorum et diversorum Sclavorum, Siculorum, quoque et Valachorum [subl. O. P.], Bezzeninorum (= Bezzerminorum, M. P. Dan) et Izmahelitarum scismaticorum, etiam utpote Grecorum, Bulgarorum, Rassiensium et Bosniensium [= Bosnensium, Dobner] hereticorum auctore Deo gessimus [belum]” .
Este clar însă că informaţia vagă, fantastă şi expeditivă din Gesta lui Roman şi Vlahata nu are la bază folosirea directă a vreunuia dintre cele două izvoare citate aici şi care, ambele, menţionau prezenţa românească în armata regelui Ungariei. Ea pare mai degrabă receptarea distorsionată şi reinterpretată a informaţiei că românii au luat parte la confruntarea dintre maghiari şi “craiul nemţilor”. La autorul Gestei lui Roman şi Vlahata, s-a văzut, acesta din urmă devine craiul Neimat şi este confundat cu hanul tătarilor invadatori, printr-o contragere ilicită şi o totală confuzie istorică. Chiar şi astfel însă retrasarea drumului făcut de informaţia istorică intrată în Gesta lui Roman şi Vlahata poate fi utilă, întrucât dezvăluie nu doar un fundal evenimenţial cât se poate de real, ci şi căile pe care le-a urmat cunoaşterea istorică a faptelor şi reinterpretarea lor partizană ce are, totuşi, la bază, efortul unei lărgiri a orizontului cunoaşterii istorice propriu autorului anonim din sec. al XIV-lea.
Recapitulând succint, anonimul Gestei lui Roman şi Vlahata a avut la dispoziţie un izvor ce păstra amintirea vagă a evenimentelor consemnate în izvoarele latine aduse mai sus în discuţie ori în altele asemenea acestora, rămase însă necunoscute.
ION BARBU: Laie. Bucă Laie (3)
Ion Barbu
caricatură
Hotăreşte-te odată!
Vrei să intri în istorie sau în literatură?
2010
CĂRŢILE MELE (20): Poveşti de umbră şi poveşti de soare
Poveşti de umbră şi poveşti de soare
parabole
Timişoara, Ed. Bastion, 2008
coperta: Amalia Lumei
Raportate la debordantele desfăşurări narativ-analitice ale prozatorului/ eseistului Ovidiu Pecican, miniaturile propuse … par un fel de discrete poeme în proză. Sunt, mai curând, meditaţiile fulgurante ale unui spirit călit prin arhivele colbuite ale istoriei, descumpănit însă de fragilitatea condiţiei umane in actu.
Delicate parabole, precedate de un motto din Ezra Pound (referitor la condiţia creatorului ajuns la mijlocul vieţii), dar care ar putea corespunde, în egală măsură, unui adagiu din Fernando Pessoa: ‘O mundo nao e verdadeiro, mas e real’ (Lumea nu e adevărată, ci e reală).
CĂRŢILE MELE (19): Europa în gândirea românească interbelică
Europa în gândirea românească interbelică
antologie de Ovidiu Pecican
Iaşi, Institutul European, 2008
coperta: Amalia Lumei
Colecţia de faţă conturează o imagine pregnantă a peisajului europenist din România, distingându-se voci pro şi contra, comentarii de actualitate şi recenzii de carte, eseuri de anvergură filosofică şi reflecţii din câmpurile geopoliticii, economiei, teologiei ori culturii. Această diversitate mărturiseşte o preocupare reală şi constantă afirmată în viaţa publică românească între 1918 şi 1945 pe tema unităţii europene. Dar această stăruinţă este în egală măsură semnul unei tatonări din multiplele puncte de vedere pe care complexitatea problematicii le permitea, cu mijloace diverse – de la recenzia fugară de seară la eseul sau studiul de mare amploare -, cum este şi simptomul unei anume imprecizii. Toate vocile menţionează Europa, însă nu toate vorbesc despre aceeaşi Europă.
CĂRŢILE MELE (18): Dicţionarul celor mai bune cărţi de istorie românească
Dicţionarul celor mai bune cărţi de istorie românească
Ovidiu Pecican
Timişoara, Ed. Bastion, 2008
coperta: Alexandru Pecican
Dotat cu trimiteri bibliografice de mare utilitate, ordonat cronologic, dar beneficiind şi de un indice alfabetic al textelor, volumul se dovedeşte indispensabil profesorilor din învăţământul mediu şi superior, elevilor şi studentilor, tuturor amatorilor de istorie, recomandându-se ca un instrument de lucru indispensabil.
Ovidiupecican's Blog 