CĂRŢILE MELE (17): Imberia

Imberia

roman de Ovidiu Pecican

Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2006

Coperta: Amalia Lumei

Romanul surprinde, într-o manieră neconcesivă, răscrucea existenţială a protagonistului, consumată între silă, speranţă, tembelism şi degradare, pe fondul contradictoriu al tranziţiei româneşti. Acest roman abrupt, lipsit de eroi şi eroism ori de personaje „pozitive”, respiră o ciudată autenticitate.
„Cred că romanul e un cosmos compensator, o uriaţă revanţă la mediocritatea existenţei, a cărei frumuseţe se destramă în timpi exasperant de descompuşi, ce se lasă reconstituiţi cu greu şi numai câteodată. Cred, de asemenea, că romanul îţi taie respiraţia, te întoarce pe dos şi te face să visezi la el multă vreme.” (Ovidiu Pecican)

Ovidiu Pecican scrie enervant de bine. După ce citeşti câteva pagini în care nu ai nimic de reproşat scriiturii, fără să vrei, de nervi critici ce eşti cuprins, pui mâna pe creion ca pe un detector de noduri în papura. Dar recolta e atât de neînsemnată, încât nu merită consemnată aci. Pecican ştie foarte bine, ca la carte, ca un profesionist viclean ce se află, toate trucurile meseriei. (…) Ovidiu Pecican a scris o carte pentru primul raft al prozei de azi. (Ion MUREȘAN)

CĂRŢILE MELE (16): Haşdeenii

Haşdeenii. O odisee a receptării

monografie

de Ovidiu Pecican

Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2003

coperta: Alexandru Pecican

Criticul literar Gh. Grigurcu:

http://www.romlit.ro/romanul_hasdeenilor

CĂRŢILE MELE (15): Ce istorie scriem

Ce istorie scriem

eseuri si articole de istorie

de Ovidiu Pecican

Bucureşti, Ed. Ideea Europeană, colecţia Istorie, 2006

imaginea copertei: Salvador Dali

O carte care abordează momente incomode ale istoriei româneşti contemporane. Câteva dintre titlurile incluse în volum: „Anticentralism ardelenesc după Marea Unire”, „Lecţia lui Gusti”, „Constituţiile României”, „Stat, cultură şi ultranaţionalism în România interbelică”, „Moşteniri incomode: publicistica lui Panait Istrati”, „O istorie tabuizată”, „Voci maghiare din Transilvania interbelică”, „Între daci şi romi. Identitatea ţiganilor în contextul deportării în Transnistria”, „Versiunea mareşalului”, „Mareşalul Antonescu, stânga’mprejur!”, „Iuliu Maniu şi arta portretului”, „Memorii creştine şi democrate”, „România comunistă: primele aproximări”, „Ceauşescu bolşevic?”, „Evoluţia dinainte de revoluţie”, „Revoluţia dinainte de revoluţie. Braşov 1987”, „Cârmaci, manevre, opozanţi timizi”, „Revoluţia incompletă”, „Pluralismul de partid”, „O alternativă tradiţionalistă”, „Religiile României”, „Istoricii români într-o analiză american”.

http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/1261_recenzie_ovidiu_pelican_ce_istorie_scriem_anuarul_institutului_de_istorie_g_baritiu_din_cluj-napoca/

Câteva fragmente (cele despre Corneliu Coposu) la http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/1697_ce_istorie_scriem_ovidiu_pecican/

CĂRŢILE MELE (14): Poarta leilor

Poarta leilor. Istoriografia tânără din Transilvania (1990 – 2005)

vol. II

monografie de Ovidiu Pecican

Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2006

coperta: Alexandru Pecican

CĂRŢILE MELE (13): Arta rugii

Arta rugii

teatru

de Ovidiu Pecican & Alexandru Pecican

Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2007

coperta: Alexandru Pecican

Premiul Mongolu al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România

Cronica lui Mircea Ghiţulescu la acest volum – publicată în revista bucureşteană de cultură Luceafărul de dimineaţă (2010) reprodusă la:

http://alexandrupecican.wordpress.com/category/critique/

 

 

COMPLETĂRI ISTORICO-LITERARE

Atmosfera intelectuală din vremea dictaturii este astăzi greu de înțeles și de reconstituit. De aceea, nu poate fi lipsit de interes ca, din paginile de corespondență regăsită, să adăugăm aici, două scrisori privind dialogul epistolar pe marginea piesei Ninsoare în codru cu criticul de teatru Valentin Silvestru (1924 – 1996), figură impozantă a momentului. Iscat întâi oral, cu prilejul unei întâlniri dintre Alexandru Pecican și respectivul judecător al fenomenului teatral românesc, dialogul respectiv a inclus și un schimb de scrisori cu trimiterea manuscrisului piesei, în toamna târzie a anului 1983.

Se remarcă, la distanță de decenii cum, la rugămintea plină de speranță a unei evaluări, formulată de cei doi autori – unul avea pe atunci douăzeci și șapte, iar al doilea douăzeci și patru de ani -, criticul nu a găsit resursele și disponibilitatea de a le încuraja tentativa, prea neortodoxă pentru a-i îngădui să asume vreun risc din poziția oficială pe care o ocupa. Lipsă de generozitate? Spaimă ideologică de nonconformism? Sau lipsă de receptivitate față de anumite formule estetice, care puteau părea – sau chiar erau pe atunci – de avangardă? Încă din deceniul anterior, reviste precum Secolul XX publicau, totuși, dări ample de seamă despre noile abordări de pe scenele lumii, de la teatrul new-yorkez La Mamma, la Peter Brook și Bread and Puppit. Nu se poate, deci, invoca ignorarea noilor tendințe de către Valentin Silvestru, ci numai o anume obtuzitate sau lipsă de aderență la formulele teatrale neconvenabile propriilor preferințe și celor ale partidului unic. (A.P. & O.P.)

1

Către:

   VALENTIN SILVESTRU

   Piaţa Kogălniceanu 7

   70629 Bucureşti

Mult Stimate D-le Silvestru,

Aşa cum v-am promis („ameninţat”), revenim la domnia-voastră cu un text nou pe care vi-l propunem spre lectură cu speranţa că acest lucru nu vă va răpi prea mult timp, la care se adaugă şi aceea că ne veţi comunica impresiile dumneavoastră.

Pentru aceasta, nu putem decât să

Vă mulţumim,

Alexandru Pecican

Ovidiu Pecican

2

Bucureşti, 6 decembrie, 1983

Stimate domnule Pecican

Vă mulţumesc pentru „Aradul literar”; promite o lectură interesantă, e o tipăritură bogată. Vă felicit pe cei care a-ţi contribuit la alcătuirea lui.

Cât priveşte lucrarea pe care mi-aţi trimis-o. E un hibrid de scenariu de pantomimă, montaj literar şi libret de balet a cărui compoziţie e haotică. N-am înţeles care e sensul şi finalitatea acestei intreprinderi, nu pricep de ce aţi întocmit-o. După părerea mea e lipsită de orice valoare. V-o înapoiez cu regret.

Vă salut,

Valentin Silvestru

Cărţile mele (12): Troia, Veneţia, Roma (ed. II, vol. 1; 2007)

Troia, Veneţia, Roma. Studii de istoria culturii şi civilizaţiei medievale

de Ovidiu Pecican

Bucureşti, EuroPress Group, 2007

coperta: Alexandru Pecican

 

 

 CUPRINS

1. Introducere …

 

I. LITERATURĂ ŞI ÎNCEPUTURI

2. Există o literatură română medievală? …

3. P. P. Panaitescu şi începuturile istoriografiei în Ţara Românească

4. Pavel Chihaia şi primele scrieri istorice româneşti …

5. Scrieri istorice medievale din mediile româneşti ardelene …

6. Literatura română din secolele al XIII-lea – al XIV-lea …

7. Recursul la mitologia păgână în istoriografia slavonă de la nordul Dunării (secolele al XIII-lea – al XIV-lea)

 

II. ÎNAINTE DE ÎNTEMEIERE

8. Începuturile organizării vieţii româneşti în Oltenia în lumina unei vechi teze a istoriografiei române (sec. al XII-lea – al XIII-lea)

9. Vlahia şi vlahii la Robert de Clari

10. Conflictul dintre Ioniţă Caloian şi Emeric al Ungariei (1202 – 1204)

11. Episodul soliei cruciate la Ioniţă Caloianul în opera lui Gh. I. Brătianu …

12. Cunoaşterea trecutului la curtea din Trnovo (1205 – 1207)

13. Roman – un erou eponim al românilor …

14. Epopeea românească medievală: Cântecul de gesta al lui Roman şi Vlahata …

15. Argumente pentru existenţa Cântecului de gesta despre Roman şi Vlahata …

16.  “Cneazul Neimat” în Gesta lui Roman şi Vlahata. O ipoteză

17. Scrisoarea latinilor în Gesta lui Roman şi Vlahata. Evenimentele balcanice dintre 1235 – 1239

 

III. MOŞTENITORII BIZANŢULUI

18. Pe urmele confruntării dintre Basarab I şi Carol Robert: Legenda descălecatului pravoslavnicilor creştini (1320 – 1330) …

19. Legenda descălecatului pravoslavnicilor creştini şi atmosfera ideologică ce a generat-o …

20. Lumea sud-carpatină a ioaniţilor

21. Originile cărturăreşti ale naraţiunii despre Negru Vodă

22. Negru Vodă şi realitatea lui istorică

23. Comiţii lui Vlaicu Vodă

 

IV. ÎN BANATUL ŞI BIHORUL ROMÂNESC

24. Nobilimea de origine română din Ungaria medievală (sec. al X-lea – al XIII-lea)

25. Cnezii bănăţeni la originea nobilimii medievale

26. Frământările social-politice din Ungaria secolelor al XII-lea – al XIII-lea şi ecourile lor în texte româno-slave

27. Lupta lui Ladislau cu tătarii – o legendă eroică maghiară printre români (ante 1343 – 1365)

28. Împrejurările circulaţiei legendei despre Lupta lui Ladislau cu tătarii (1343 – 1365)

 

V. COMPROMISURI RELIGIOASE

29. Despre triumful ortodoxiei asupra catolicismului: Legenda lui Ladislau şi Sava ….

30. O neînţelegere istoriografică? Măsurile anticriză ale lui Ludovic de Anjou în Transilvania şi Banat (1366) …

31. Legenda despre lupta dintre Vladislav/ Ladislau şi Ştefan în Banat. Context istoric şi straturi culturale (1243 – 1370)

32. Identităţi şi porecle în Banat la 1370. Baterea primelor monede pentru Ţara Românească

33. Nicodim de la Tismana, Sigismund de Luxemburg şi Legenda bănăţeană despre Ladislau şi Sava …

 

VI. LA ÎNTÂLNIREA CATOLICISMULUI CU ORTODOXIA

34. Istorici la Oradea în secolele al XIII-lea – al XIV-lea: ambianţă ideatică şi raporturi româno-maghiare

35. Istoriografie, context documentar şi istorie în Transilvania la mijlocul secolului al XIV-lea

36. O pledoarie pentru unitate creştină în faţa avansului otoman: Hronicul bulgăresc

 

VII. UN MARAMUREŞ CAVALERESC  

 37. Literatura “cavalerească” în Maramureşul românesc (secolul al XIV-lea) …

38. Lecturile nobililor maramureşeni (sec. al XIV-lea – al XV-lea)  

39. Legenda originii maramureşenilor – un program al luptei românilor din Maramureş pentru păstrarea autonomiilor (circa 1343 – 1362),

40. Ianuarie – februarie 1360: tulburări în Moldova

41. Regina Elisabeta a Ungariei şi românii din Bereg (1361 – 1364)

 

VIII. UN IZVOR ISTORIC MAGHIAR PIERDUT

42. La izvoarele unui mit istoriografic: Georgios Pachymeres şi migraţia românilor la nordul Dunării

43. Legende medievale defavorabile despre originea românilor

44. Letopiseţul Unguresc: catolicismul magnaţilor maghiari în alertă antiromânească

45. Dragoş de Giuleşti şi Balc, fiul lui Sas. Între Maramureş şi Moldova …

46. Cine a scris Letopiseţul unguresc? Ideologi ai îngrădirii autonomiilor româneşti în vremea lui Ludovic de Anjou

Anexe

Bătălia de la Kroissenbrunn (1260)

Confruntarea regelui Ungariei Bela al IV-lea şi a fiului său Ştefan cu Ottokar al II-lea Przemisl, regele Boemiei, a avut ca miză dominaţia asupra Sileziei, Slovaciei, Lusaciei, Austriei şi Stiriei. Ungaria a fost înfrântă

imagine din Cronica lui Ioan de Thuroczy (sec. al XV-lea)

4. Schimbări de posesiuni şi sensurile politicii regale a lui Andrei al III-lea în Ugocea

La 1271, deci, cetatea Visk exista deja, ca şi satul de la poalele ei. Altminteri, cum l-ar fi înzestrat cu ele pe comitele Mărcheluş regele Ştefan al V-lea, pentru bravura dovedită în luptele contra lui Ottokar al II-lea Přemysl al Boemiei, între râurile Raba şi Rabcha, de el şi cei trei fii ai săi (dar mai ales de al treilea dintre ei, Achileu, decedat în timpul confruntării)? Astfel, familia comitelui primea în stăpânire moşia Visk, „împreună cu castrul său şi cu satul aflător sub acesta”. Dar pentru că, până să se elibereze diploma prin care beneficiarii erau puşi în posesie, regele însuşi s-a săvârşit din viaţă, fiul minor al acestuia, Ladislau al IV-lea Cumanul (1272 – 1290), succedându-i la tron, a aprobat donaţia, care a rămas în stăpânirea tatălui şi a celor doi fraţi. Iată însă că Andrei al III-lea (1290 – 1301), succesorul regelui Ladislau, aşezând colonişti străini în Maramureş, ajungea să socotească, în 1300, că vechea donaţie îi era „… necesară nouă şi domniei noastre, mai ales întru ajutorul oamenilor sau oaspeţilor noştri <…> adunaţi în <Ţara> noastră a Maramureşului <…>”. După o stăpânire pe baza unei diplome regale vreme de circa trei decenii şi poate una mai lungă, în virtutea dreptului cutumiar – căci nu rezultă că familia comitelui ar fi fost adusă din altă parte pentru a fi împroprietărită „în comitatul de Ugotsa (Ugocea) şi aparţinătoare de prediul său din Ugotsa (Ugocea)” -, familia comitelui Mărcheluş era deposedată de vechile proprietăţi, dându-i-se în compensaţie altele. Sensul acţiunii regale nu trebuie însă înţeles greşit. Schimbul de proprietăţi s-a făcut „la cererea noastră şi a baronilor”, chiar dacă documentul spune că „în mod spontan, pentru favoarea regească”, aşadar dintr-un elan de fidelitate, spre a-l mulţumi pe suveran. Ceea ce fidelii maramureşeni primeau în schimb, erau „… câteva moşii ale noastre sau sate, care ţin acum de prediul nostru din Ugotsa (Ugocea) situate în acelaşi comitat, în speţă Rokaz [Rogoz?] şi Fekete Ardou [Ardăul/ Ardudul Negru?], care sunt foarte puţin populate (subl. O.P.), şi Nyirtelek [= Lazuri, Teren Defrişat], care este pustie şi lipsită de locuitori (subl. O.P.), numite astfel încă din vechime…”. Stăpânirea unui centru nobiliar dominat de o cetate era, prin urmare, înlocuită de Andrei al III-lea prin nişte sate situate în aceeaşi zonă, dar mai puţin centrale din punct de vedere strategic şi, în orice caz, aproape depopulate sau părăsite. Este clar că schimbarea vizează slăbirea poziţiei ocupate în zonă de familia comitelui Mărcheluş şi modificarea raporturilor de forţe din Maramureş prin aducerea oaspeţilor străini şi acordarea încrederii regale acestora. Trebuie însă observat, totodată, că modificarea de statgut a căpeteniilor româneşti de aici se face în termenii unui schimb amiabil, nu prin rapt sau forţă. Procedura este „cu mănuşi”, iar explicaţia ei trebuie căutată în continuare, chiar dacă sensul apare neechivoc ca fiind unul de întărire a voinţei regale în teritoriu prin limitarea autonomiei feudalilor locali.