3. Quaestio pentru RADU ŢUCULESCU

PROZĂ, MUZICĂ, IMAGINE…

 

– Dragă Radu, care e relaţia dintre proza ta, pasiunea pentru muzică (devenită, la un moment dat, şi meseria de bază), lucrul cu imaginea – ca om de televiziune ce eşti – şi, desigur, insomniile tale?

– În mod cert, proza mea este influenţată şi de numeroşii ani de studii muzicale. Am început să scriu proză (poveşti, aventuri etc…) cam deodată cu studiul viorii, la şase ani. În mod inconştient, desigur, muzica a fost cea care şi-a pus amprenta asupra ei. Structura, în special, a romanelor este una polifonică, cu teme principale şi relativele lor (majore ori minore), cu leitmotive care se dezvoltă pe parcurs, cu ritmuri evidente ori ascunse. Frazele au o anume sonoritate, cuvintele se orînduiesc în funcţie de temă ori teme. Construcţia este nu doar pe orizontală ci şi pe verticală, precum o partitură de orchestră. Romanul Degetele lui Marsias (Ed. Dacia, 1986) a fost conceput, în mod intenţionat, după ”legile” clare ale unei simfonii. Cu mici ”măsuri” care se dezvoltă, treptat, apoi cu leitmotive etc. Cu voci ale diferitelor ”instrumente” (personaje) care se completează ori intră în contrapunct, dezvoltînd un canon pe mai multe voci, o fugă, un intermezzo, toate constituind materia primă care umple lucrarea simfonică… adică cea literară, normal. Şi în recentul romanul Stalin cu sapa-nainte (Ed.Cartea Românească, 2009), temele-planuri sînt evidente de la bun început, Do majorul şi relativa lui minoră, pentru ca la sfîrşit, cele două tonalităţi să se topească într-una singură, trecutul şi prezentul împletindu-se într-o singură funie care nu lasă să se (mai) întrevadă nici o speranţă… De aceea, o lectură doar pe orizontală e superficială şi nu poate trece dincolo de înşelătoarele evidenţe, provocînd ”interpretări” pline de falseturi. Dar, mă repet, de cele mai multe ori structura muzicală a prozei mele se naşte inconştient, fiind în fond structura mea personală.

Experienţa de redactor radio şi, în ultimii 20 de ani, cea de televiziune, este şi ea benefică. Dincolo de munca cu ”imaginea” există contactul cu oameni extrem de diverşi, din toate straturile (şi substraturile…) sociale pe care mie îmi place, la nebunie, să-i ascult, să-i provoc la a povesti. Şi-apoi, uite aşa, poveştile auzite ori chiar ”văzute” încep, tiptil, să se înşire pe nevăzute portative…

Radu Ţuculescu (1.O1.1949, Tg.Mureş), absolvent Academia de Muzică, vioară. Autor de romane (Ora păianjenului, Umbra penei de gîscă, Povestirile mameibătrîne etc.), de proză scurtă, jurnale de călătorii şi teatru. Traducător de literatură germană. A condus trupe de teatru studenţeşti şi profesioniste cu participări internaţionale în Europa, Africa de Nord, Canada. Tradus în Rusia, Ungaria (cu volum), Austria (cu volum), Cehia, Elveţia. La Praga, de 3 stagiuni, i se joacă piesa Grădina de vară sau Hai să-i batem (Teatrul Orfeus).