MAREA CARTE

Visul Marii Cărţi a Cunoaşterii Universale este străvechi şi prestigios în diverse culturi. Despre prezenţa lui în cultura indiană străveche şi, deopotrivă, modernă vorbeşte următorul citat din povestirea Prima mea creaţie a lui Premčand: „Pe Reti locuia un librar cu numele Buddhi Lal. Adesea mă duceam la dugheana lui numai ca să citesc romanele de pe rafturile sale. […] Când stocul de cărţi se termină, am luat … câteva cărţi din Tilasmi Hoshruba. Abia atunci se reuşise să se scoată în întregime de sub tipar cele 18 părţi ale acestei fantastice cărţi. Fiecare capitol, scris într-o manieră suprarealistă, nu cuprindea mai puţin de 2000 de pagini. Greu s-ar putea înţelege câtă adâncime şi putere de imaginaţie va fi avut cel care a născocit această operă extraordinară. Istoria spune că aceste poveşti au fost traduse şi în persana veche de către savantul şi teologul musulman Faydi, la cererea expresă a lui Akbar. Cât adevăr există în această afirmaţie nu se poate şti; probabil că în nicio altă literatură nu se găseşte o operă atât de vastă. Când spun lucrul acesta mă gândesc că poate fi comparată cu mărimea unei enciclopedii. Un om până la 60 de ani n-ar putea s-o copieze, oricât s-ar strădui. Cât despre a o compune, aceasta este o altă poveste” (Chipul de flacără, Cluj-Napoca, Ed. Napoca Star, 2001, trad. de Incze Dănilă, p. 7-8). După cum se explică într-o notă, prin Tilasmi Hoshruba trebuie înţeleasă Mahabharata. Faptul explică atât mărimea, cât şi grandoarea impresionantei realizări. Dacă alte culturi nu au realizat-o la aceleaşi dimensiuni şi anvergură, asta nu înseamnă că un proiect similar ar lipsi din imaginarul lor.

Călăuziţi de modelul biblic, ruşii aşterneau în Cartea columbei, scriere medievală de inspiraţie profetică, următoarele versuri (traduse de mine dintr-un intermediar francez):

Oh, mare carte a columbei!

Lungimea cărţii are patruzeci de braţe,

Lăţimea cărţii e de treizeci de braţe,

Grosimea cărţii e de treizeci de braţe…

Să ţinem în mână cartea, n-o facem,

Nu putem cuprinde cartea cu mintea,

Nici cu privirea n-o putem îmbrăţişa,

Oh, mare carte a columbei!

A scris cartea sfântul Isaia profetul,

A citit cartea Ioan Evanghelistul.

A citit această carte trei ani cu totul,

A apucat să citească numai trei pagini…

Nici timpurile mai noi nu şi-au eliberat subconştientul colectiv de această fantasmă arhetipală. Faimoasă şi inspirată purtătoare a ei este povestirea lui Jorge Luis Borges, Cartea de nisip (El libro de arena), 1975, din care redau mai jos fragmentele reprezentative pentru subiectul acestui (aproape) eseu într-o traducere engleză găsită pe internet:

“I opened the book at random. The script was strange to me. The pages, which were worn and typographically poor, were laid out in a double column, as in a Bible. The text was closely printed, and it was ordered in versicles. In the upper corners of the pages were Arabic numbers. I noticed that one left-hand page bore the number (let us say) 40,514 and the facing right-hand page 999. I turned the leaf; it was numbered with eight digits. It also bore a small illustration, like the kind used in dictionaries—an anchor drawn with pen and ink, as if by a schoolboy’s clumsy hand. […]

… in the end I decided to hide it behind the volumes of a broken set of The Thousand and One Nights. I went to bed and did not sleep. At three or four in the morning, I turned on the light. I got down the impossible book and leafed through its pages. On one of them I saw engraved a mask. The upper corner of the page carried a number, which I no longer recall, elevated to the ninth power.

I showed no one my treasure. To the luck of owning it was added the fear of having it stolen, and then the misgiving that it might not truly be infinite. These twin preoccupations intensified my old misanthropy. I had only a few friends left; I now stopped seeing even them. A prisoner of the book, I almost never went out anymore. After studying its frayed spine and covers with a magnifying glass, I rejected the possibility of a contrivance of any sort. The small illustrations, I verified, came two thousand pages apart. I set about listing them alphabetically in a notebook, which I was not long in filling up. Never once was an illustration repeated. At night, in the meager intervals my insomnia granted, I dreamed of the book.

Summer came and went, and I realized that the book was monstrous. What good did it do me to think that I, who looked upon the volume with my eyes, who held it in my hands, was any less monstrous? I felt that the book was a nightmarish object, an obscene thing that affronted and tainted reality itself.

I thought of fire, but I feared that the burning of an infinite book might likewise prove infinite and suffocate the planet with smoke. Somewhere I recalled reading that the best place to hide a leaf is in a forest. Before retirement, I worked on Mexico Street, at the Argentine National Library, which contains nine hundred thousand volumes. I knew that to the right of the entrance a curved staircase leads down into the basement, where books and maps and periodicals are kept. One day I went there and, slipping past a member of the staff and trying not to notice at what height or distance from the door, I lost the Book of Sand on one of the basement’s musty shelves”.

Un blog poate fi privit şi astfel, ca o nouă întruchipare a aspiraţiei către Marea Carte Atotcuprinzătoare.

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2010/02/12/marea-carte/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: