… Stimabile domn, intervine fericitul momentului, o explicaţie, dacă vrei, are tânărul de acolo, el a citit multe, despre universuri paralele, despre fante şi bucle în timp, despre câte-n lună şi-n stele, dacă doreşti, mai bine ca el nu te lămureşte nimeni, ia zi-i, şefule, ce-i cu fanta şi cu toate bazaconiile tale. Domnule, insistă vârstnicul privind insistent la proprietarul localului, căruia, de jenă şi de spaimă, îi venea să se bage în pământ, ce se întâmplă la dumneata în cârciumă, Se întâmplă ceea ce auziţi, îngaimă acesta, venindu-şi întrucâtva în fire, ah, iată hârtia, e în faţa mea, şi eu nu o vedeam, Lasă hârtia, intervine afaceristul, spune-i ce mi-ai spus mie, cum a murit şi cum l-au îngropat pe el, dar şi pe madam şi pe servitoare, Ce madam, întreabă stupefiat bătrânelul, şi ce servitoare, Cea la care ai stat în chirie, îl lămureşte străinul, Dar dumneata cine eşti, găseşte de cuviinţă judecătorul să se adreseze şi altei persoane, nu doar cârciumarului, Cum, sare tânărul, agăţându-se de întrebarea bătrânului ca de-o creangă salvatoare de la înec, nu-l cunoşti, Ar trebui să-l cunosc, El zice că da, Nu l-am văzut în viaţa mea pe acest domn turbulent, al cărui entuziasm nu numai că nu-l înţeleg, dar, o spun cu scuzele de rigoare, mă şi irită, Ştiam eu, vezi, domnul, se adresează tânărul bărbatului cu pălărie, care, puţin dezumflat, bate în retragere, dumneata l-ai văzut, însă domnul judecător nu te cunoaşte, pentru că nu te-a văzut, exact ce spuneam, Dacă-i exact ce spuneai, prinde acesta din nou curaj şi contraatacă în forţă, acum în ce fel de fantă ne aflăm, Domnilor, se întoarce cu faţa spre sală bătrânul, nu părăsesc încăperea până nu mi se explică despre ce discutaţi şi ce se întâmplă, Atunci, stimabile domn, dacă tot văd că preferi vinul ca şi mine, ia te rog loc la masa mea, meştere, fac cinste, cu vin şi cu ţuică, uite, tinere şef, un rând de tărie de la mine, om de încredere şi de viitor. Judecătorul ia loc, dar la o masă alăturată, cârciumarul îi aduce un pahar, îl umple cu vin, turnând dintr-o nouă carafă, apoi aşază carafa pe masa străinului, muncitorilor uitând să le servească ţuica promisă de acesta.

            Au urmat explicaţiile cerute de vârstnicul client, unele au fost oferite de către cârciumar, altele de către tânăr, cele mai multe fiind date de către străin, muncitorii, singurii care nu au participat la discuţii, cu toate că şi-au revenit din stupoare, au preferat să tacă şi să asculte. Şi atunci, vă întreb, domnule judecător, i se adresează tânărul, dumneavoastră cum vă explicaţi toate acestea, Naiba să mă ia dacă ştiu, răspunde bătrânul, renunţând la formalism şi la etichetă, ce ştiu însă e că sunt viu ca voi toţi, de ce nu l-am văzut pe dumnealui în adăpost, iarăşi nu am de ştire, poate eram concentrat asupra discuţiei cu madam, oricum, îmi amintesc bine, eram extrem de nervos, voia să mă dea afară, că nu i-am plătit chiria pe ultima lună, aşa că e posibil să nu-l fi observat din cauza nervilor şi a concentrării pe disputa cu madam, Şi v-a dat afară, întreabă partenerul de dialog, zâmbind ironic şi aşteptând un răspuns previzibil, convenabil teoriei sale, Poate că m-ar fi dat, dar de unde, casa a căzut sub bombe. Nu, nu acest răspuns aştepta junele, ceea ce aude îi încurcă şi mai tare supoziţiile, Deci nu locuiţi la numărul şaptezeci şi patru, la casa mare cu grilaj, insistă acesta sperând în continuare să afle ceea ce-şi doreşte, Tinere domn, am înţeles din toate explicaţiile primite că ai lucrat acolo o săptămână întreagă la curăţarea străzii, cum poţi să-mi adresezi o asemenea întrebare, fără numai dacă ai cumva impresia că nu sunt în deplinătatea facultăţilor mintale, casa mare cu grilaj nu mai există, o ştii dumneata, o ştiu eu, o ştie toată lumea, Vă cer scuze, sincer, Eu, îl întrerupe bătrânul, locuiesc într-o mansardă la capătul dinspre apus al străzii cu grădini, şi, ca să elimin din start şi alte nedumeriri, până astăzi nu m-aţi văzut pe aici deoarece am fost plecat la băi, nu veneam nici astăzi dacă nu mi s-ar fi făcut dor de amicul meu, cârciumarul, am venit din acest motiv, nu pentru vin, până la localul ăsta sunt atâtea altele în drum, Şi madam cu servitoarea, întreabă crâşmarul, Ce-i cu ele, Unde locuiesc, Am înţeles de la un fost coleg de breaslă că undeva în centru, la o soră de-a lui madam, şi că ar urma să se mute la casa ei de la ţară, dacă nu cumva sunt mutate, posibil, n-am mai auzit de ele, Şi poveştile oamenilor de pe stradă cum că aţi murit în bombardament, intervine cu insistenţă adeptul teoriei universurilor paralele, Bine ai spus, poveşti, ce să zic, răutăţi, invidii, ofuscări, ce mai, baliverne pentru impresie şi epatare, Ceva totuşi nu se leagă, perseverează tânărul muncitor, Anume, se arată bătrânul a nu înţelege, Nu ştiu ce să zic, pare a fi un vis, un vis din care ne vom trezi, nu mă îndoiesc de asta, dar poate numai unii dintre noi, Tinere domn, viaţa întreagă e un vis, Probabil în acest moment, într-un alt spaţiu şi alt timp, alţii, dar tot noi, trăiesc fără a şti de existenţa noastră, sau ştiutori, poate tot într-o cârciumă, poate chiar în acest loc, Ştii ceva, îi sare ţandăra bărbatului cu pălărie, ia mai las-o moartă cu universurile tale, dacă ele există sunt numai în capul tău, la câtă ţuică ai băut nu două universuri, ci o mie se învârt în mintea ta, dacă o mai ţii mult aşa te scot de la inimă şi-ţi retrag statutul de om de viitor, ia mai bine ieşi tu pe fanta uşii afară, trage o gură, două de aer curat în piept şi revino, poate astfel reuşeşti să te cobori şi tu printre noi, că prea eşti cu capul în nori şi cu judecata fixată pe drăcovenii citite prin cine ştie ce cărţi cu aiureli, meştere, ia fă lampă, că nu ne mai vedem unii pe alţii, s-a lăsat înserarea. Cârciumarul apasă întrerupătorul aflat pe peretele din spatele tejghelei, în stânga uscătorului de pahare, aprinzând un bec mic, bolnav, spânzurat de tavan. Noi mai stăm, întreabă unul dintre muncitorii cu salopeta albastră pe tânăr, confirmând astfel supoziţia omului de afaceri că junele e şeful echipei, Mai bem un rând şi o luăm din loc, Meştere, mai adu-mi şi mie vin, dar numai un pahar, că de mai beau încă o carafă mă apuc şi eu de teorii idioate, zice clientul din provincie, apoi, către bătrân, stimabile domn, chiar nicio înghiţitură, Nu, mulţumesc, de altfel e vremea s-o iau către casă, Mai am timp, meştere, să ajung la tren, La ce tren, intervine judecătorul, calea ferată a fost aruncată în aer, Ce ţi-am zis, omule, sare cu reproş bărbatul asupra cârciumarului, de parcă acesta ar fi bombardat gara, acum ce mă fac, Dacă nu vrei să rămâi la mine, sau la un hotel, ai cursă în jur de doişpe noaptea, încearcă să-l îmbuneze proprietarul birtului, Ce cursă, se arată atotştiutor judecătorul, poate mâine-dimineaţă, autobuzele de noaptea s-au scos de mult, de când cu restricţiile astea, eu, în locul dumitale, nu mi-aş mai obosi picioarele până la un hotel, mansarda amicului meu, o ştiu, e la fel de curată şi de primitoare, De acord, încuviinţează omul de afaceri.

            Discuţia este întreruptă de zgomote venite din stradă prin geamul bătut în scânduri, un huruit de maşină grea, glasuri răstite, milităreşti, ţipetele unui copil, strigătele înăbuşite ale unei femei, vociferări, lătrat de câine. Nedumeriţi, bărbaţii din cârciumă se întreabă din priviri unul pe altul ce poate fi, tânărul dă păhărelul de ţuică peste cap, se ridică de pe scaun, hotărât să iasă afară spre a vedea ce se întâmplă, mişcarea lui fiind însoţită de cea a străinului, animat de acelaşi gând, dar nu apucă niciunul să facă nici măcar un pas, că uşa cârciumii se deschide dintr-odată, cu un gest nervos, de mugesc ţâţânile, şi în deschizătura ei se iveşte un soldat înalt, voinic şi frumos la chip, îmbrăcat într-o uniformă neagră, lucioasă, cu pantaloni mulaţi pe picior, cu centură cu diagonală, bonetă pe cap şi cu cizme ofiţereşti, unse şi lustruite de îţi iau ochii, poartă în mâini o armă cu pat rabatabil, scurtă şi brunată, a cărei curea de piele stă întinsă peste umărul său drept, îi priveşte tăios, pătrunzător, şi le ordonă cu voce severă şi răstită, Afară. Cum cei din încăpere, luaţi prin surprindere şi speriaţi, nu reacţionează, soldatul îndreaptă arma spre bătrân şi repetă, Afară, aveţi două minute să îmbarcaţi. Încă buimaci, oamenii, sub ameninţarea armei, îmbrâncindu-se, ies în graba cea mai mare din încăpere, ostaşul, fără a închide uşa în urma sa, îi zoreşte, Hai, hai, cine depăşeşte două minute primeşte un glonţ în scăfârlie. În stradă, la vreo cincizeci de metri de cârciumă, aproape de casa funcţionarului de la finanţe, staţionează un camion uriaş, de culoare închisă, un fel de salon de campanie, în spatele căruia, vreo zece, cincisprezece persoane, bărbaţi, femei şi un copil, sunt zorite de trei militari să urce sus, de o parte şi de alta a cabinei, cu faţa la trotuarul străzii, stau de veche două santinele, cu arma la şold, împietrite în poziţia drepţi, în cabină, şoferul, soldat şi el, şi un alt militar, posibil subofiţer, lumina puţină nu permite a se stinge felul treselor, în spatele camionului aşteaptă un automobil negru, în care nu se zăreşte a fi decât şoferul, Hai, hai, mai repede, că timpul ne presează, se aude iarăşi vocea nervoasă, imperativă, a soldatului din cârciumă. Primii din micul grup împins de la spate sunt cei doi muncitori, urmaţi de tânăr şi de străin ce aleargă umăr la umăr, îi urmează bătrânul, întregitorul formaţiei fiind cârciumarul, ce ţine aproape cu dificultate din pricina piciorului bolnav, soldatul, cu ţeava armei proptită în spatele acestuia, îl impulsionează spre a nu rămâne în urmă. Omul din provincie, ajuns în dreptul camionului, îşi aruncă privirea la ferestrele mici şi pătrate, înşiruite în lungul salonului, şi distinge în lumina palidă a uneia dintre ele două chipuri, le recunoaşte cu surprindere, e madam şi servitoarea, însă nu se poate concentra asupra acestei descoperiri că bătrânul, îmboldit din spate, îl împinge spre oamenii îngrămădiţi la îmbarcare. Îmbrânceli, comenzi ale soldaţilor, vociferări, scâncetele copilului, plânsul mamei, nimeni alta decât tânăra doamnă cu sifonul, şi, surpriză, printre capetele a două femei, străinul îl zăreşte pe finanţist, el este, cu mustaţă, tuns scurt, purtând ochelari de vedere, doar pălăria îi lipseşte, o fi pierdut-o în alergătură sau nu o fi avut timp să şi-o pună, cel zărit, pentru o clipă, îşi aruncă ochii în direcţia lui, privirile li se încrucişează, ascuţite ale unuia, rugătoare ale celuilalt. Dar nu de finanţist are el vreme acum, un gând nu-i dă pace încă de la ieşirea din cârciumă, trebuie să le spună militarilor că el nu-i de pe această stradă, nici măcar din capitală nu-i, e dintr-un oraş de provincie, nu înţelege ce se întâmplă, de ce-i adună şi unde-i duc, poate cei din altă localitate au scăpare, trebuie să afle, dar nu a îndrăznit să le spună, grabă mare, ordine repezite, împinsături, alergătură, însă acum, sosit în spatele camionului, până urcă cei din faţă, câteva clipe tot are spre a-i informa pe militari că el nu-i de loc din capitală, se uită în stânga, în dreapta, cu teamă, e un munte de om, şi totuşi frica îl face mărunt, neînsemnat, inima îi bate de stă să se spargă, îşi adună bruma de curaj, face un pas îndărăt, stârnind curiozitatea tânărului muncitor care-l observă, îşi apropie capul de urechea soldatului cel frumos şi murmură temător, Ştiţi, eu sunt din alt oraş, am venit în vizită, cred că se face o încurcătură cu mine, Treci în rând şi lasă vorba, îl repede soldatul ale cărui priviri scânteiază straniu, înfricoşător, ştiu de unde eşti, dar asta nu mai contează, odată ajunşi la noi toţi trebuie să daţi socoteală, aşa că gura şi îmbarcarea.

            În timp ce urcă scara metalică, scurtă, a salonului, bărbatului îi cade pălăria din cap, vrea să o prindă, însă nu reuşeşte, cineva îl înghionteşte din spate, îi vin în minte cuvintele soldatului, oare ce a vrut să spună, se întreabă, apoi, în mod bizar, retrăieşte clipa de linişte de după bombardamentul de astăzi, acea linişte mormântală, şi iar vorbele soldatului îi inundă mintea, în cele din urmă un gând fugar îl face să tresară înspăimântat, soldatul acesta e frumos precum un înger al morţii.

vă invită la întâlnirea artistică de la

Mediatecă

din 1 până în 15 februarie

artist invitat

Flavia TEOC

Treisprezece ipostaze ale feminității în evul mediu timpuriu

Vernisajul va avea loc la 1 februarie, orele 16,

Prezentare: Ovidiu PECICAN și Adrian BARBU

Domnilor și Doamne mandatați/ mandatate să reprezentați România în Parlamentul European,

Prin prezenta vă informez, ca cetățean al României și ca cetățean al Uniunii Europene, de opțiunea mea în legătură cu Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement).

Acest tratat, va avea ca efect distrugerea drepturilor mele și a concetățenilor mei români și europeni de a accesa Internetul și de a schimba liber informații și opinii.
Menționez că sunt, de asemenea, împotriva deciziei Consiliului Uniunii Europene din 28 septembrie 2008 care susține acest proiect.
Drepturile mele la libera exprimare precum și drepturile mele fundamentale vor fi puternic restrânse și, dacă ACTA va fi adoptată de
Parlamentul European, chiar și drepturile dumneavoastră, din punct de vedere politic și social, vor putea fi încălcate din cauza acestui Tratat.
- ISP-urile (furnizorii de servicii internet) vor fi responsabili din punct de vedere legal pentru ceea ce fac utilizatorii lor pe Internet,
obligați să acționeze ca o veritabilă Securitate Comunistă (după modelul sistemului de cenzură comunist din China)
- Medicamente generice care ar putea salva vieți ar putea fi interzise.
- Interesele deţinătorilor de drepturi de proprietate intelectuală sunt puse mai presus de libertatea de exprimare, viaţa privată şi alte drepturi fundamentale.
- Prevederile din versiunea finală a Acordului, al căror înţeles nu va fi clarificat înainte de ratificarea ACTA, sunt vagi şi riscă să fie interpretate în moduri care ar putea permite incriminarea unui număr mare de cetăţeni, pentru delicte triviale.
Modalitatea în care s-a realizat negocierea Acordului îl privează de credibilitate democratică şi de claritate juridică.
Dacă va fi ratificat, Acordul va avea implicaţii majore pentru libertatea de exprimare, accesul la cultură şi viaţa privată, va afecta comerţul internaţional şi va reprezenta un obstacol în calea inovării.

Deși văd necesară apărarea drepturilor de autor, nu pot fi de acord cu posibilitatea încălcării drepturilor fundamentale și libertatile cetățenești ale cetățenilor români și europeni, așa cum sunt ele stabilite de Tratatul de la Lisabona, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Tratatele Uniunii Europene și Constituția României.

Având în vedere asta și faptul că probabil doriți să participați și la următoarele alegeri pentru Parlamentul European vă solicit expres să nu susțineti acest proiect de Tratat. În caz contrar, nu doar că nu voi vota numele Dvs. la proximele alegeri, ci îmi rezerv dreptul de a protesta în oricare dintre modurile constituționale împotriva deciziei Dvs. referitoare la ACTA. Adaug că voi face tot posibilul pentru a atrage atenția asupra modului în care ați contribuit la anihilarea dreptului la liberă exprimare în Uniunea Europeană, militând activ împotriva oricăruia/ oricăreia dintre Dvs. care aduce un asemenea atac la demnitatea omului și cetățeanului din UE.

Cu speranța că acest lucru nu se va întâmpla,

Prof. univ. dr. Ovidiu Pecican,

Univ. Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca,

membru al Consiliului Național al Uniunii Scriitorilor din România,

jurnalist

***

Consecințe ale aplicării ACTA

Companiile private sau chiar persoane private  vor putea, cu ajutorul furnizorului de internet și pe baza unei  simple suspiciuni sau plângeri ce vizează faptul că  utilizatorul de internet descarcă materiale protejate de drepturi de autor să:

- închidă site-uri de internet suspectate că oferă conținut protejat de drepturi de autor sau link-uri către alte situri cu astfel de conținut;
– monitorizeze activitatea tuturor pe internet (să verifice un istoric al siturilor accesate și  al descărcărilor) în scopul prevenirii sau identificării unor fapte ce privesc conținut protejat;
– vă încalce intimitatea și dreptul la viață personală prin monitorizarea conținutului e-mailurilor sau mesajelor de messenger, al descărcărilor pe care le-ați realizat, pentru a verifica dacă ați trimis sau primit conținut ilegal sau link-uri către vreun conținut ilegal. Vor putea accesa astfel și datele bancare.
– vă verifice telefonul mobil, laptopul, sau stick-ul tot pe baza unei simple reclamații sau suspiciuni, la aeroport sau în gări, în scopul găsirii de fișiere „piratate”.
– folosească informațiile pe care le vor obține de pe urma spionării așa-zis  legale  (și perfect etice) a utilizatorilor de internet în scop comercial.
– vă oblige la plata unor amenzi usturătoare sau chiar să vă trimită la închisoare, ca pedeapsă exemplară, în cazul în care ați  comis teribila crimă de a descărca  o melodie de pe internet.

Toate acestea se vor realiza:
– pe baza unei simple suspiciuni sau  plângeri, și fără niciun fel de explicații;
– fără mandat judecătoresc;
– fără să fiți  informat(ă), în prealabil, că sunteți cercetat(ă) și lipsindu-vă astfel de dreptul de a vă apăra.
– călcând în picioare drepturile fundamentale ale omului, în scopul protejării privilegiilor unei categorii despre care s-au spus multe lucruri ce tind să se adeverească.

METODELE DE PROTEST ȘI DE PERSUASIUNE NONVIOLENTĂ

Formal Statements/ Declarații formale
1. Public Speeches/ Discursuri publice
2. Letters of opposition or support/ Scrisori de opoziție sau sprijin
3. Declarations by organizations and institutions/ Declarații ale unor organizații și instituții
4. Signed public statements/ Declarații publice semnate
5. Declarations of indictment and intention/ Declarații de acuzare și de intenție
6. Group or mass petitions/ Petiții de grup sau de masă

Communications with a Wider Audience/ Comunicate cu o audiență mai largă
7. Slogans, caricatures, and symbols/ Sloganuri, caricaturi și simboluri
8. Banners, posters, and displayed communications/ Bannere, postere și comunicări afișate
9. Leaflets, pamphlets, and books/ Pliante, broșuri și cărți
10. Newspapers and journals/ Cotidiene și ziare
11. Records, radio, and television/ Înregistrări, radio și televiziune
12. Skywriting and earthwriting/ Inscripții în aer și pe sol

Group Representations/ Reprezentări de grup
13. Deputations/ Deputății
14. Mock awards/ Premii în batjocură
15. Group lobbying/ Lobbying de grup
16. Picketing/ Pichetare
17. Mock elections/ Alegeri în batjocură

Symbolic Public Acts/ Acte publice simbolice
18. Displays of flags and symbolic colors/Afișarede drapele și de culori simbolice
19. Wearing of symbols/ Îmbrăcare de simboluri
20. Prayer and worship/ Rugăciuni și invocări ale divinității
21. Delivering symbolic objects/ Livrare de obiecte simbolice
22. Protest disrobings/ Proteste
23. Destruction of own property/ Distrugerea propriei proprietăți
24. Symbolic lights/ Instalare de luminare simbolică
25. Displays of portraits/ Afișare de portrete
26. Paint as protest/ Pictură protestatară
27. New signs and names/ Noi semne și nume
28. Symbolic sounds/ Sunete simbolice
29. Symbolic reclamations/ Reclamații simbolice
30. Rude gestures/ Gesturi nepoliticoase

Pressures on Individuals/ Presiuni asupra indivizilor
31. “Haunting” officials/ „Hăituirea” oficialilor
32. Taunting officials/ Sarcasme la adresa oficialilor
33. Fraternization/ Fraternizare
34. Vigils/Veghi

Drama and Music/ Teatru și muzică
35. Humorous skits and pranks/ Scenete și bancuri  
36. Performances of plays and music/ Reprezentații teatrale și muzicale
37. Singing/ Cântat

Processions/ Procesiuni
38. Marches/ Marșuri
39. Parades/ Parade
40. Religious processions/ Procesiuni religioase
41. Pilgrimages/ Pelerinaje
42. Motorcades/ Cavalcade de motociclete

Honoring the Dead/ Onorarea morților
43. Political mourning/ Doliu politic
44. Mock funerals/ Funeralii în batjocură
45. Demonstrative funerals/ Înmormântări demonstrative
46. Homage at burial places/ Omagii în cimitire

Public Assemblies/ Adunări publice
47. Assemblies of protest or support/ Adunări de protest sau de sprijin
48. Protest meetings/ Mitinguri de protest
49. Camouflaged meetings of protest/ Mitinguri de protest camuflate
50. Teach-ins/

Withdrawal and Renunciation
51. Walk-outs
52. Silence
53. Renouncing honors
54. Turning one’s back

THE METHODS OF SOCIAL NONCOOPERATION

Ostracism of Persons
55. Social boycott
56. Selective social boycott
57. Lysistratic nonaction
58. Excommunication
59. Interdict

Noncooperation with Social Events, Customs, and Institutions
60. Suspension of social and sports activities
61. Boycott of social affairs
62. Student strike
63. Social disobedience
64. Withdrawal from social institutions

Withdrawal from the Social System
65. Stay-at-home
66. Total personal noncooperation
67. “Flight” of workers
68. Sanctuary
69. Collective disappearance
70. Protest emigration (hijrat)

THE METHODS OF ECONOMIC NONCOOPERATION: (1) ECONOMIC BOYCOTTS

Actions by Consumers
71. Consumers’ boycott
72. Nonconsumption of boycotted goods
73. Policy of austerity
74. Rent withholding
75. Refusal to rent
76. National consumers’ boycott
77. International consumers’ boycott

Action by Workers and Producers
78. Workmen’s boycott
79. Producers’ boycott

Action by Middlemen
80. Suppliers’ and handlers’ boycott

Action by Owners and Management
81. Traders’ boycott
82. Refusal to let or sell property
83. Lockout
84. Refusal of industrial assistance
85. Merchants’ “general strike”

Action by Holders of Financial Resources
86. Withdrawal of bank deposits
87. Refusal to pay fees, dues, and assessments
88. Refusal to pay debts or interest
89. Severance of funds and credit
90. Revenue refusal
91. Refusal of a government’s money

Action by Governments
92. Domestic embargo
93. Blacklisting of traders
94. International sellers’ embargo
95. International buyers’ embargo
96. International trade embargo

THE METHODS OF ECONOMIC NONCOOPERATION: (2)THE STRIKE

Symbolic Strikes
97. Protest strike
98. Quickie walkout (lightning strike)

Agricultural Strikes
99. Peasant strike
100. Farm Workers’ strike

Strikes by Special Groups
101. Refusal of impressed labor
102. Prisoners’ strike
103. Craft strike
104. Professional strike

Ordinary Industrial Strikes
105. Establishment strike
106. Industry strike
107. Sympathetic strike

Restricted Strikes
108. Detailed strike
109. Bumper strike
110. Slowdown strike
111. Working-to-rule strike
112. Reporting “sick” (sick-in)
113. Strike by resignation
114. Limited strike
115. Selective strike

Multi-Industry Strikes
116. Generalized strike
117. General strike

Combination of Strikes and Economic Closures
118. Hartal
119. Economic shutdown

THE METHODS OF POLITICAL NONCOOPERATION

Rejection of Authority
120. Withholding or withdrawal of allegiance
121. Refusal of public support
122. Literature and speeches advocating resistance

Citizens’ Noncooperation with Government
123. Boycott of legislative bodies
124. Boycott of elections
125. Boycott of government employment and positions
126. Boycott of government depts., agencies, and other bodies
127. Withdrawal from government educational institutions
128. Boycott of government-supported organizations
129. Refusal of assistance to enforcement agents
130. Removal of own signs and placemarks
131. Refusal to accept appointed officials
132. Refusal to dissolve existing institutions

Citizens’ Alternatives to Obedience
133. Reluctant and slow compliance
134. Nonobedience in absence of direct supervision
135. Popular nonobedience
136. Disguised disobedience
137. Refusal of an assemblage or meeting to disperse
138. Sitdown
139. Noncooperation with conscription and deportation
140. Hiding, escape, and false identities
141. Civil disobedience of “illegitimate” laws

Action by Government Personnel
142. Selective refusal of assistance by government aides
143. Blocking of lines of command and information
144. Stalling and obstruction
145. General administrative noncooperation
146. Judicial noncooperation
147. Deliberate inefficiency and selective noncooperation by enforcement agents
148. Mutiny

Domestic Governmental Action
149. Quasi-legal evasions and delays
150. Noncooperation by constituent governmental units

International Governmental Action
151. Changes in diplomatic and other representations
152. Delay and cancellation of diplomatic events
153. Withholding of diplomatic recognition
154. Severance of diplomatic relations
155. Withdrawal from international organizations
156. Refusal of membership in international bodies
157. Expulsion from international organizations

THE METHODS OF NONVIOLENT INTERVENTION

Psychological Intervention
158. Self-exposure to the elements
159. The fast
a) Fast of moral pressure
b) Hunger strike
c) Satyagrahic fast
160. Reverse trial
161. Nonviolent harassment

Physical Intervention
162. Sit-in
163. Stand-in
164. Ride-in
165. Wade-in
166. Mill-in
167. Pray-in
168. Nonviolent raids
169. Nonviolent air raids
170. Nonviolent invasion
171. Nonviolent interjection
172. Nonviolent obstruction
173. Nonviolent occupation

Social Intervention
174. Establishing new social patterns
175. Overloading of facilities
176. Stall-in
177. Speak-in
178. Guerrilla theater
179. Alternative social institutions
180. Alternative communication system

Economic Intervention
181. Reverse strike
182. Stay-in strike
183. Nonviolent land seizure
184. Defiance of blockades
185. Politically motivated counterfeiting
186. Preclusive purchasing
187. Seizure of assets
188. Dumping
189. Selective patronage
190. Alternative markets
191. Alternative transportation systems
192. Alternative economic institutions

Political Intervention
193. Overloading of administrative systems
194. Disclosing identities of secret agents
195. Seeking imprisonment
196. Civil disobedience of “neutral” laws
197. Work-on without collaboration
198. Dual sovereignty and parallel government

Source: Gene Sharp, The Politics of Nonviolent Action, Vol. 2: The Methods of Nonviolent Action (Boston: Porter Sargent Publishers, 1973).

http://www.aeinstein.org/organizations/org/198_methods.pdf

Se mai pot vedea și:

http://www.fragmentsweb.org/TXT2/p_srevtx.html

http://www.aeinstein.org/lectures_papers/OXFORD_PNVA.pdf

http://books.google.ro/books/about/The_politics_of_nonviolent_action.html?id=gA0XAAAAIAAJ&redir_esc=y

(text ;i link-uri preluate de la adresa  http://nastase.wordpress.com/2012/01/28/cine-nu-e-gata-il-iau-cu-lopata/)

… femeia priveşte spre uşă, în gol, stând rezemată cu spatele de tejghea, încă nu se dă dusă, aşteaptă, poate, pe cârciumar, poate, continuarea discuţiei despre universuri, despre fante şi bucle temporale în a căror existenţă crede fără rezerve, din când în când întoarce capul spre tânăr, îi zâmbeşte scurt şi dulce, apoi revine cu mintea şi cu ochii în locurile de dinainte, doar afaceristul pare posomorât şi agasat, ţinându-şi coatele pe masă şi căutătura îndreptată spre gâtlejul lung al carafei, se gândeşte, aşa e, şi la amiază, când i-a spus că pezevenghiul de la finanţe s-a mutat de pe strada lor, cârciumarul i-a tras cu ochiul, dându-i de înţeles că vorbele sunt doar pentru urechile celor doi şoferi intraţi la o ţuică, însă el nu s-a prins, a crezut că are omul un tic nervos, acum e limpede ca bună ziua, chiar dacă a negat cu vorba, prin gest a confirmat spusele tinerei doamne, nu-i nimic, după ce-şi pune burta la cale, îl mai calcă o dată pe finanţist, şi nu-şi ia degetul de pe sonerie până nu-i deschide cineva sau până nu se aprinde casa, din două, una, mama lui de hoţ, să-i ia banii, trei milioane, vă daţi seama ce sumă, şi să-l poarte pe drumuri, el trebuia să fie mâine-seară la graniţă, şase mii de capete de vite, numai una şi una, le luceşte părul de grase ce sunt, patruzeci de milioane pierde dacă, dar farfuria aşezată cu zgomot pe masă şi clinchetul tacâmurilor îl readuc cu picioarele pe pământ. Femeia a părăsit încăperea, nu a băgat de seamă când s-a retras, au rămas muncitorii, domnişorul, el şi cârciumarul, acesta din urmă, trăgându-şi piciorul drept după el, se îndreaptă spre masa celor trei, Vă mai aduc una, Da, încă una şi gata, comandă tânărul, care, în ciuda vârstei, afaceristului îi pare a fi şef peste ceilalţi doi, sau e o simplă impresie, curajul lui de a face prinsoare cu el şi pariul câştigat îl îndreptăţesc să vorbească în numele muncitorilor, să fie guraliv, vesel şi darnic, îşi permite, a făcut dintr-un foc, fără să mişte un deget, câteva bancnote, contravaloarea unei damigene de ţuică, până a-i vorbi de universuri şi de fanta dintre ele, chit că a observat că-l ia peste picior, l-a crezut pământean, om de încredere, acum, când s-a dat în stambă cu ştiinţa lui, se dovedeşte a fi aerian, filfizon, auzi acolo, fantă deci, păi dacă era o fantă prin care să poată trece s-ar fi dus la mamă-sa, Dumnezeu s-o ierte, ori la tatăl său, că şi el s-a grăbit a pleca la cele veşnice, să-i întrebe cum e pe acolo, nu într-un buncăr cu trei ciudaţi, ce mai, sunt duşi cu pluta toţi, nebuni, nu alta. Odată farfuria golită, străinul îşi şterge cu batista colţurile gurii şi fruntea, se lasă pe spate, ia paharul plin şi-l răstoarnă cu plăcere pe gâtlej, nu înainte de a-şi clăti gura, se ridică leneş de la masă, mâncarea şi băutura i-au căzut bine, dar parcă l-au moleşit, Eu am treabă, se adresează cu voce ridicată cârciumarului, plec, o iau spre casa stimabilului, tot îl găsesc, de nu ne mai vedem, deşi nu-i exclus să dorm la noapte în mansarda ta, eu îţi mulţumesc de ospitalitate, ţine aici, păstrează restul, e plăcerea mea, şi lipeşte cu zgomot trei bancnote pe tăblia tejghelei, apoi îi strânge mâna, ostentativ, spre a-i stârni regrete după un asemenea client, şi se apropie de uşă, dar se opreşte şi coteşte spre masa celor trei, dă mâna cu ei, pe a tânărului i-o reţine în palma sa lată până termină ce are de-i spus, Tinere domn, las-o mai moale cu universurile astea, până una, alta îl ştim pe ăsta, în care ne chinuim a ne învârti cu rost, ce vezi şi ce auzi cu ochii şi cu urechile tale e sfânt, încolo, doar snoave şi poveşti de adormit copiii, altfel te văd de ispravă, om de viitor, să auzim de bine, şi iese pe uşă, prinzând din zbor replica tânărului, fără a-i stârni reacţii, Basme de adormit nu copiii, ci oameni maturi dumneata povesteşti.

            În aer pluteşte acelaşi miros de trandafir sălbatic, de fum şi de moloz, cu toate că lumina dă a se împuţina, iar soarele a şters-o de pe întinderea cerului, lăsând în urmă aceiaşi nori rebeli şi nehotărâţi, căldura de mai se simte încă, un vânticel călduţ stârneşte uşor praful grămezilor uriaşe de moloz, strada, cu unele dintre clădiri încă în picioare şi cu altele îngenunchiate sau culcate la pământ de exploziile trecute, e pustie, nu se vede ţipenie de om în lungul ei, doar dincolo de dărâmături, doi câini bine hrăniţi, semn că printre gunoaie au ce găsi pentru a-şi potoli foamea, muşină cu dezinteres, mai mult din instinct, locurile unor foste bucătării, în depărtare, ca într-un vis, se aud roţile tramvaiului, dovada clară că linia nu a fost aruncată în aer. Bărbatul îşi îndeasă pălăria pe cap, încântat să audă, deşi abia desluşit, uruitul roţilor pe şine, după va da ochii cu specialistul în finanţe, şi în escrocherii, sau cu cineva din familie, se va îndrepta spre strada cu grădini, iar de acolo, spre linia de tramvai, dacă are tren sau autobuz dimineaţă va fi acasă, până în oraşul său nu sunt mai mult de o sută cincizeci de kilometri, plecarea la graniţă a ratat-o, asta numai dacă pezevenghiul de finanţist nu-i va face surpriza să-i fi obţinut aprobarea, însă nu-şi face nici cea mai vagă speranţă, de era rezolvată problema nu fugea din calea lui. O ia spre locuinţa funcţionarului din minister, acum s-a mai calmat, nu mai explodează de agresivitate, totuşi e hotărât să nu plece de lângă sonerie până când cineva nu-şi arată faţa. Nu apucă să facă nici treizeci de paşi că, privind în susul străzii, zăreşte o persoană venind spre el, deşi e departe, după alură, o recunoaşte cu destulă uşurinţă, străinul, tremurând de plăcere şi de nerăbdare, vrea să alerge spre ea, dar se răzgândeşte brusc şi, sprinten şi vesel, face la stânga-mprejur, o ia la fugă, parcurgând în câteva clipe distanţa scurtă ce-l desparte de cârciumă, întră valvârtej înăuntru, măsoară cu paşi mari şi îndesaţi încăperea şi se aruncă pe scaunul părăsit cu puţin timp în urmă, Ei, acu să vă văd, se adresează radiind de fericire celor patru bărbaţi, care, contrariaţi de intrarea intempestivă a acestuia, nu-şi dezlipesc ochii de pe faţa lui îmbujorată de vin şi de bucurie, aşteptând explicaţii. Parte din ele vin, Staţi, staţi, acu să vă văd, şi pe tine, tinere, sunt curios ce vei face când fanta aia îţi va da cu tifla în nas, Bine, domnul, dar explică-te, zi ceva, nu ne ţine ca pe jar, Răbdare, niţică răbdare, răspunde acesta privind când la ei, când la uşa de la intrare, apoi, brusc, fulgerat de un gând potrivnic lui, se ridică dintr-odată, fără veste, aleargă spre uşă şi, lăsând-o deschisă, iese în stradă, da, se linişteşte, persoana vine la birt, nu are unde se duce, în acea parte a străzii cârciuma e singura clădire neafectată de explozii, revine înăuntru, împingând uşa în urma sa, apăsând cu migală, ca într-un joc de copii, pe clanţă şi închizând-o tacticos, se reaşează pe scaun, relaxat, cu ochii arzând de emoţie, îndreptaţi spre intrare. Cârciumarul şi ceilalţi clienţi se privesc uluiţi, toţi odată şi pe rând, doi câte doi, întorcându-şi capul când la stânga, când la dreapta, dar şi spre uşă, pe care, au înţeles bine, urmează să intre cineva, o persoană a cărei prezenţă îl bucură nespus pe bărbatul cu pălărie. Uşa se dă în lături şi în cadrul ei îşi face apariţia un bătrânel scund, cu o figură demnă, demnitatea fiindu-i conferită de faţa încă plăcută, senină, şi de părul bogat, aproape alb, Bună ziua la toată lumea, salută nou-venitul, înclinându-şi capul, şi se duce spre tejghea, în faţa căreia cârciumarul, înlemnit, cu ochii bulbucaţi şi cu gura deschisă, îl face pe bătrân să exclame, Dar ce te-a înmărmurit în aşa hal. Cei doi muncitori în salopetă albastră privesc năuciţi, nevenindu-le să-şi creadă ochilor că persoana tocmai intrată se află aici, lângă ei, în faţa lor, în carne şi oase, tânărul, cu un zâmbet sinistru îngheţat pe buze, îl urmăreşte pe bătrân, întreaga lui făptură, albă ca varul, exprimând o spaimă soră cu moartea, numai afaceristul, cuprins de un entuziasm nemărginit, priveşte când la unul, când la altul, bucurându-se de groaza ce le-a cuprins chipurile, în cele din urmă sparge tăcerea cu vorba lui apăsată, bolovănoasă, dar extrem de veselă, Hai, meştere, serveşte-l pe domnul judecător cu un vin, o ţuică, sau un coniac, o fi având gusturi alese, hei, meştere, cu tine vorbesc, trezeşte-te. Cârciumarul îşi revine din perplexitate şi face o mişcare ca şi cum ar vrea să o ia la sănătoasa, dar trece în spatele tejghelei, târându-şi piciorul bolnav, şi aşteaptă comanda bătrânului, O sticlă cu vin, da, însă pentru acasă, Hei, tinere, şefule, zbiară fericitul client, cum e cu fanta, ia zi, şi cu universurile, de ce nu-l întrebi pe domnul judecător cum e să te plimbi pe stradă mort, cuvinte la care bătrânul se întoarce spre el, aruncându-i o uitătură intrigată, aspră şi mustrătoare, Stimabile domn, continuă străinul cu voce scăzută, molcomă, ai greşit adresa, nu la mine trebuie să te uiţi cu dojană şi cu asprime, ci la ceilalţi, eu le-am zis că eşti bine-mersi, cum se spune, ei însă au susţinut sus şi tare că-ţi dormi somnul de veci în cimitir de mai bine o lună. E rândul bătrânului să-şi arate uluirea, Domnule, se adresează cârciumarului, vreau urgent o explicaţie, acesta din urmă continuă să caute o hârtie pentru a împacheta sticla, o hârtie pe care, deşi aflată sub nasul lui, nu reuşeşte să o găsească…

(va urma)

După Fraţii Grimm

Scenariul: Ovidiu Pecican

Regia: Varga Ibolya

Scenografia: Epaminonda Tiotiu

Muzica: Venczel Peter

In distribuţie: Ramona Atănăsoaie, Dana Bonţidean, Frunzina Anghel, Ovidiu Crişan, Lucian Rad, Silviu Ruşti, Rareş Stoica.

Din ianuarie 2008 piesa se joacă în continuare.  

***

Aşa cum există un repertoriu canonic de romane, de tragedii, de comedii, de poeme ori eseuri, la fel există şi un top al poveştilor lumii. Din el nu lipseşte, în nici un caz, „Hänsel şi Gretel”, care m-a făcut să nu pot dormi câtva timp, în după-amiezele şi nopţile copilăriei, din motive pe care, parcă, astăzi le înţeleg mai bine. În acest basm cules de fraţii Grimm prin casele ţăranilor germani şi inclus în primul volum al colecţiei lor intitulate „Basme pentru copii şi cămin” (1812) se regăsesc mari teme ale lumii prezente în Biblie şi în marile epopei ori tragedii antice.

A aduce aşa ceva în faţa celui mai fragil şi mai tânăr public înseamnă să îi dai şansa de a se forma conectat la câteva dintre marile teme ale culturii umanităţii şi, în orice caz, la izvoarele celei europene. Locul lui „Hänsel şi Gretel”este pe scenă, printre copii. Copiii de toate vârstele.                          

Ovidiu PECICAN

http://www.luceafarul-theatre.ro/e_hansel_gretel.html

http://www.teatrulpuck.ro/ro/spectacole/hansel-si-gretel/#!prettyPhoto

Ce-ai vrea să ştii, îl întreabă omul pe câştigătorul pariului, fixându-l cu ochii uşor injectaţi, acesta din urmă îşi toarnă un păhărel de ţuică, dă sticla comesenilor, soarbe cu plăcere afişată lichidul tare, apreciindu-i puterea arsurii, şi intră din nou în discuţie, Numai dacă nu te superi, domnul, eram curios să aflu cum te-ai întâlnit cu madam, cu servitoarea şi cu chiriaşul lui madam, judecătorul, Deocamdată sunt stăpân pe mine şi pe simţurile mele, pe ceea ce văd şi ce aud, îi vrea tu să fii zeflemitor, dar n-ai cu cine şi de ce, Nicidecum, chiar mă interesează povestea asta, bate în retragere interlocutorul, deja pregătit să-şi agaţe pe buze un zâmbet ironic pe timpul relatării celuilalt, Să nu crezi cumva că dacă n-am găsit adăpostul el nu există, ori că dacă n-am dat peste persoanele văzute de mine ele nu sunt printre noi în carne şi oase, N-am zis chiar aşa, se apără tânărul, Ba da, ai susţinut vorbele cârciumarului, că cei trei, madam, slujnica şi judecătorul, au pierit în bombardamentul din patru aprilie, Acum nu te supăra, dar ce ştim noi de mai bine de o lună de zile, cum că sunt morţi, nu ni se poate scoate din cap, în toată această perioadă nu i-a văzut nimeni, până astăzi, când zici dumneata că ai dat peste ei în adăpost, Aţi fost la înmormântarea lor, întreabă străinul cu voce răstită, din care răzbate miza pe un răspuns favorabil lui, tânărul se uită întrebător la cei doi colegi de pahar care, aruncându-şi unul altuia priviri scurte, dau din cap că nu, el, la rândul lui, e nevoit să repete gestul, nu, niciunul nu a fost de faţă, de altfel, ei doar lucrează în zonă, de loc sunt din altă parte a oraşului. Toţi cei patru meseni îşi întorc capul spre cârciumar, aşteptând răspunsul său, acesta, ca şi cum ar fi fost prins comiţând un fapt ruşinos, păleşte în obraji, privindu-i rugător pe toţi odată şi pe fiecare în parte, Zi, meştere, ce stai, insistă pe acelaşi ton aspru străinul, ai participat la înmormântare, Nu, îngână acesta, Cum aşa, doar casa lui madam se află, adică se afla, recunosc, nu departe de crâşma ta, sunteţi vecini, Tocmai atunci eram plecat la ţară, la rudenii, am fost dus pentru o săptămână, se aud vorbele bărbatului de după tejghea, sfioase, încete, vinovate, Şi, Şi ce, Atunci de unde ştii, Spun şi eu ce au spus alţii, cum de unde ştiu, îi mai vine acestuia inima la loc, la întoarcerea mea acasă toată lumea susţinea sus şi tare că cei trei şi mulţi alţii au pierit în bombardamentul acela nemilos, n-am fost de faţă la îngropăciune, dar asta nu înseamnă că nu au fost duşi la groapă, doar n-a înnebunit întreaga stradă să afirme că nu mai sunt printre noi, cei vii. Vorbele cârciumarului sunt curmate de intrarea unei tinere doamne, bărbatul cu pălărie o recunoaşte, e femeia ce striga nervoasă după un copil când el s-a despărţit de grupul de muncitori cu care a făcut prinsoare, e o femeie până în treizeci de ani, îmbrăcată într-o rochie vişinie, pe talie, cu părul castaniu prins la repezeală într-un coc bogat, smeadă la faţă, cu ochii verzui, conturaţi de sprâncenele subţiri şi arcuite, cu nasul cârn şi cu buzele scoase în evidenţă de culoarea roşcată a rujului. Aceasta, fără a băga în seamă clientela de faţă, se duce direct la tejghea, în spatele căreia proprietarul localului surâde binevoitor, uitând cu totul de discuţia de adineauri, Cu ce te servesc, dragă, Două sticle cu sifon, se aude vocea zglobie a tinerei doamne, că mă înnebuneşte copilul, de când cu bombardamentele astea, de spaimă, cred, nu mai bea decât sifon, până şi tata a renunţat la apa de la robinet, că-i afectată, zice, dar nu are nimic, e apa cea dintotdeauna, Mă rog, fiecare cu părerile şi cu preferinţele lui, nici mie nu mi s-a părut că şi-a schimbat gustul sau culoarea, îi dă dreptate cârciumarul, altceva, Şi, dacă tot am venit până aici, fii bun, un pachet de ţigări, nu ştiu dacă mai are, dar dacă nu, precis mă trimite mai târziu după tutun, ce să facă şi el, stă toată ziua la geam, în scaunul cu rotile, şi fumează, La soţul dumitale te referi, se bagă în discuţie muşteriul cu pălărie, curios cum i-e firea şi dornic să ştie cât mai multe. Femeia se întoarce cu faţa spre el, îl măsoară dintr-o privire şi răspunde uitându-se în gol, De tata vorbesc, Ia zi, cucoană, sare cu vorba tânărul, surâzând cu înţeles şi privind-o drăgăstos, ca şi cum ar fi cunoscut-o intim, nu pentru noi, ci pentru domnul de alături întreb, când ai văzut-o ultima oară pe madam, Ce întrebare e asta, se aude glasul femeii, nu revoltat şi tăios cum ar fi fost de aşteptat, ci dulce, mieros, al cărui timbru trădează simpatie faţă de adolescent, Iaca o întrebare, că dumnealui, şi arată cu capul spre afacerist, susţine că a văzut-o astăzi, nu numai pe ea, ci şi pe servitoare, şi pe stimabilul judecător, Doamne apără-ne, rosteşte de această dată cu voce tremurată doamna, îndreptându-şi ochii înfricoşaţi spre masa străinului, nu se poate una ca asta, sunt morţi de mai bine de patruzeci de zile, Or fi, sare bărbatul, pentru voi toţi văd că aşa este, însă pentru mine nu, i-am văzut cum vă văd şi i-am auzit cum vă aud, Dacă tot aveai de gând să povesteşti grozăvia, fii amabil şi fă-o cât e şi coniţa de faţă, intervine unul dintre muncitorii cu salopetă albastră, să audă şi ea, asta numai dacă nu se grăbeşte. Femeia nu dă semne că are de gând să-i lămurească dacă e grăbită sau nu, dacă e interesată ori nu de întâmplare, încă uimită, stă cu cotul sprijinit de tejghea, aşteptând ceva anume, poate cuvintele povestitorului, Bine, fie, încuviinţează acesta, turnându-şi atent vin în pahar, era la amiază, trecut de doişpe, sunam la numărul paişpe, doar-doar o catadicsi careva să mă bage în seamă, nu escrocul de finanţist, că el, e clar, fuge de mine ca dracul de tămâie, ci altcineva, de-al casei, dar ţi-ai găsit, neprimind niciun răspuns am luat-o în susul străzii, când a început să ţiuie sirena am alergat spre adăpostul indicat de binecunoscutul afiş cu degetul arătător înnegrit, era un fel de pivniţă-subsol, pe băncile aliniate în mijloc, şedeau două femei, în jurul lor se agita un bătrân, judecătorul, după cum am aflat mai târziu, femeia mai în vârstă, slujnica, îşi tot făcea cruce şi o înghesuia pe madam cu vorba, să iasă din buncăr că ei i se tot zbate ochiul nu a bună, bătrânul o susţinea sus şi tare că e doar un exerciţiu, apoi au început să se certe, vorbeau de omul de la finanţe, şarlatanul, nu i-ar ajuta Dumnezeu-sfântul, discutau despre exerciţiu şi despre chirie, bag seama că omul cu legile nu şi-a plătit-o la timp, iar madam se arăta iritată şi nemulţumită, pe urmă, când sirena a încetat, am ieşit la lumină, să tot fi durat cinci minute, nu mai mult, Şi ei, întreabă domnişorul zâmbind ironic, Ei au rămas înăuntru, or fi ieşit mai târziu, nu ştiu, eu m-am întors la cârciumă, Şi nu i-ai întrebat una, alta, nu ai intrat în vorbă cu ei, îşi exprimă interesul unul dintre muncitori, Cum nu, dar îşi vedeau de ale lor, erau prinşi în ceartă, Vezi, se luminează deodată tânărul, asta e, dacă nu ţi-au acordat atenţie, înseamnă că ei nu te-au văzut, Ce tot îndrugi acolo, sare povestitorul furios, bătând cu palma în tăblia mesei, nu tare, de formă, cât să încline balanţa încrederii în favoarea sa, doar eram alături, mă petreceau cu privirea, şi nu te mai hlizi batjocoritor la mine, că ştiu ce spun, Nu te supăra, domnul, eu zic aşa, cumva, printr-o fantă a timpului ai pătruns în lumea lor, Ce fantă, ce lume, vorbeşti prostii, ce mama mă-sii, să mă scuze tânăra doamnă, Am citit undeva, o lasă mai moale interlocutorul, Ce-ai citit, întreabă femeia, a cărei privire înfricoşată radia şi o curiozitate nestăvilită, Că, în anumite momente şi condiţii, se poate trece dintr-o lume în alta, că îi putem observa pe cei morţi, fără ca ei să ne observe la rându-le, Hai că baţi câmpii, zice străinul ştergându-şi faţa transpirată cu batista şi sorbind o gură din paharul cu vin, Da, da, incredibil, dar adevărat, sunt lucruri ce ni se întâmplă, şi nu le înţelegem, insistă convins tinerelul, la cât e universul de complex orice e posibil, Lasă, nu te da deştept tu cu universul tău, îl întrerupe agasat celălalt, dacă ar fi aşa, mai degrabă intram în universul finanţistului, acolo unde se ascunde, pungaşul, şi-l luam de guler, să-i ţes vreo două, Dar el nu e mort, e încă viu, se dă de partea tânărului doamna, şi eu am citit despre universuri paralele, despre bucla timpului, despre atingerile posibile dintre lumea noastră şi lumea morţilor, şi cred în asta, deşi, trebuie să recunosc, subiectul mă sperie de fiecare dată când e abordat, dumneata, şi se întoarce cu faţa spre străin, ai face bine să crezi, eşti singur împotriva tuturor, Dacă şi ceilalţi, meşterul şi domnii în salopetă, cred în buclele despre care vorbiţi, atunci da, sunt singur de partea astalaltă a baricadei, Nu asta am vrut să spun, când mai mulţi încearcă să te convingă de ceva nu văd de ce te-ai împotrivi, pe madam, Doamne păzeşte-ne, ai văzut-o întrucât s-a prăpădit, săraca, pe vecinul meu de la finanţe, cred că la el făceai referire, îl poţi vedea şi pe el, dar în carne şi oase, Când l-oi întâlni ştiu ce am de-i aruncat în faţă, dar ia-l de unde nu-i, că s-a mutat, escrocul, mă cheamă acasă la el, iar el dă bir cu fugiţii, Dar nu s-a mutat nicăieri, îşi exprimă neînţelegerea femeia, locuieşte la acelaşi număr, paisprezece, pe strada asta, alături de casa noastră, Cum, tună şi fulgeră bărbatul zvâcnind de pe scaun şi înălţându-şi ameninţător pumnul în aer, spre groaza doamnei, meştere, ce mi-ai îndrugat acolo, mi-ai spus că nu mai locuieşte aici, Pe mine aşa m-a informat chiar dumnealui, se trage în spate crâşmarul ca şi cum s-ar pregăti, la o adică, s-o ia la fugă, el a zis, nu eu, conchide acesta trăgându-i cu ochiul străinului, cu subînţeles, gest neobservat de ceilalţi, dar care îl luminează pe clientul nervos, determinându-l să abandoneze atitudinea războinică şi să renunţe la subiect, Fie cum zici, când vine ciolanul, Mai durează puţin, nu mult, Bine, aştept, şi ia ziceţi, i se adresează femeii, dacă sun la uşă îmi răspunde, Asta nu pot şti, dar cunosc cu siguranţă că nu s-a mutat nicăieri, e adevărat, de două zile nu l-am văzut, însă pe ceilalţi ai casei da, eu zic să încercaţi din nou, poate vi se va răspunde, Aşa voi face, dar mai întâi aştept mâncarea, meştere, fă-i ceva, că sunt grăbit şi mai am şi o foame de n-ai vrea să dai faţă cu ea, Îndată, îndată, face acesta intrând în bucătărie, unde întârzie câteva minute, timp în care tânărul nu o slăbeşte din ochi pe doamnă, aceeaşi preocupare având-o şi cei doi muncitori, dar nu pentru mult timp, în cele din urmă preferând să şuşotească unul cu celălalt, golind păhărelele de ţuică…

(va urma)

Lui Mircea Eliade

Nu porneşte bine sirena, umplând văzduhul cu glasul ei strident şi înfricoşător, că primul avion şi apare ca din senin, spintecând cerul albastru, murdar pe alocuri de nori fumurii, nehotărâţi ce să facă şi încotro s-o apuce. Bărbatul înalţă capul şi priveşte îngrozit la pasărea de fier ce se apropie ameninţătoare, abia apucă să se arunce la pământ, într-o grămadă de moloz şi de scânduri rupte în fel şi chip, acoperindu-şi grăbit cu braţele urechile şi faţa, că bubuitura exploziei se şi aude, sfâşiindu-i întreaga fiinţă, bomba a căzut, cu siguranţă, nu departe de locul adăpostirii sale, dacă adăpostire este ceea ce a făcut el, la scurt timp urmează alta, la fel de puternică, de cutremurătoare, apoi, ca prin minune, se face linişte, o linişte împietrită, de mormânt, detonaţiile au încetat, huruitul motoarelor avionului s-a risipit în depărtare, alte avioane nu se aud, a fost unul singur, pericolul a trecut, sirena tace, niciun ţipăt disperat nu spintecă tăcerea, înseamnă că exploziile s-au produs undeva departe, doar suflul violent şi zgomotul răsunător au lăsat impresia că ar fi avut loc în apropiere. Bărbatul aşteaptă în aceeaşi poziţie, nemişcat, abia după câteva minute îşi descoperă capul, iuţeşte auzul spre a prinde şi cele mai neînsemnate sunete, nu aude nimic, se poate ridica de la pământ, şi o face. E un om între două vârste, să-i tot dai patruzeci de ani, din spate, şi cu cinci, zece mai mult, din faţă, înalt, robust, lat în umeri, cu o burtă nici prea mare, nici prea mică, atâta câtă să-i dea prestanţă şi să-i facă statura impozabilă, cu o figură rotundă, aprinsă, lipsită de expresie dacă n-ar fi ochii negri, iuţi şi pătrunzători. Îşi adună pălăria de pe jos, o curăţă de praf şi o înfundă pe cap, se îndreaptă de şale, îşi scutură molozul de pe haine şi întoarce capul în toate părţile privind cu luare-aminte în jur, nimic nu este schimbat, în capătul străzii, pe o latură, aceleaşi case cu ferestrele sparte şi acoperite cu scânduri bătute în cuie, pe cealaltă, cunoscutele mormane uriaşe de cărămizi, pietre, scânduri şi bârne, în mijlocul unora tronând scara interioară, suspendată straniu, toate mărturisind un dezastru, dar nu survenit acum, în partea opusă a străzii, carosabilul şi trotuarele, fragmentate de fisuri ca nişte brazde de plug, se întind printre clădirile încă în picioare, cele mai multe cu geamurile spulberate de bombardamentele ultimelor zile, printre ele şi locuinţa, fostă, după cum i s-a spus chiar astăzi, a domnului de la finanţe, lângă ea, casa femeii ce alerga nu cu multă vreme în urmă după un copil, al ei, probabil, iar mai încolo, pe latura de vizavi, cârciuma, cu un geam întreg şi cu celălalt astupat cu scânduri, localul în care i-a fost dat să audă numai bazaconii de la proprietar şi de la muncitorii veniţi să ia masa.

Abia acum bagă de seamă că ziua e pe sfârşite, îşi scoate din buzunarul vestei ceasul prins la cureaua pantalonilor cu un lanţ gros de aur, e un ceas greu, masiv, aurit, îl duce în faţa ochilor, îndepărtându-l, şi-i priveşte acele lung, concentrat, E trecut de cinci, rosteşte cu voce tare, apoi îl introduce cu grijă în buzunar şi o ia din loc, îndreptându-se cu paşi întinşi, hotărâţi, spre cârciumă. Odată intrat, se arată mulţumit să redescopere aerul uşor răcoros al încăperii şi zâmbetul formal al cârciumarului, căruia i se adresează cu o voce aproape răstită, Să nu care cumva să zici că nici sirena şi nici bombardamentele de adineauri n-au fost aievea că mănânc masa asta, Au fost, au fost, le-am auzit şi eu, îl linişteşte omul înalt, slab, cu faţa prelungă, cu mustaţă stufoasă şi cu ochii apoşi, ce clipesc des, ştrengăreşte, însă nu la noi, s-au auzit departe, Departe, da, aşa zic şi eu, numai că fiind atât de puternice părea că prăpădul e chiar lângă urechile mele, dar ce le-a venit, aşa, după-amiaza, Dracu-i ştie, cum ne-am învăţat să sune sirena până-n doişpe, ne-a luat pe nepregătite, Şi avionul a apărut dintr-odată, de ziceai că a stat toată ziua deasupra capetelor noastre fără să-l vedem, bine că a fost doar unul, şi numai două bombe, Bine, îi întăreşte spusele celălalt, aflat după tejghea, Ia adu un vin şi două pahare, comandă clientul, Se face, dar eu nu beau decât un pahar, Lasă, nu te trage, că după sperietura asta băutura face minuni, sau vrei să spui că nu te-ai înfricoşat, Ba, cum nu, că om sunt şi eu, zice proprietarul, aducând o carafă de vin şi două pahare largi, cu picior scurt pe care le aşază cu grijă pe masă. Omul lat în umeri toarnă din sticlă, umple paharele, ia unul în mână şi-l ciocneşte de celălalt, neaşteptând să fie apucat de crâşmar, Hai să trăieşti, şi-l bea dintr-o răsuflare, Ei, cum s-a terminat, întreabă deţinătorul crâşmei după ce gustă şi el din vin, La ce te referi, La pariu, că la ce, Aha, la rămăşag, pare a se dumiri cel întrebat, ţuguindu-şi nervos buzele şi privind cu ciudă în fundul paharului gol, am pierdut damigeana de ţuică, a avut dreptate tânărul, n-am dat peste casa cu numărul şaptezeci şi patru, Eu nu m-am băgat prea tare când am văzut ce hotărât eşti, să nu te supăr, dar am fost convins că vei pierde.

Afară se aude un huruit de motor, prin geamul întreg se văd două camioane încărcate cu moloz trecând în susul străzii, Unde-l duc, se interesează muşteriul, ştergându-şi faţa cu o batistă mare, înflorată, Ce anume, Molozul, Naiba ştie, că e plin de el peste tot, cred că-l poartă dintr-o parte în alta, să vedem că-şi fac treaba, De acord, ştii cumva cât face tramvaiul până la gară, schimbă interlocutorul subiectul, la zece am tren, dacă tot n-am dat de ministeriabilul domn, chit că plec cu coada între picioare, mă duc acasă, De aici, aproape o jumătate de oră, Te pomeneşti că or fi bombardat şinele, De tramvai, De tramvai, dă-le dracului, că o iau pe jos şi tot ajung, şinele de tren, dacă au aruncat cumva bombele în gară, Nu s-au auzit chiar aşa departe, dar mai sunt autobuze, Acum, seara, Este unul, de nu mă înşel, pe la miezul nopţii, nu ştiu ora exactă când o ia din loc, însă poţi afla, pleacă tot de lângă gară, Poate îmi fac griji de pomană, hai, mai ia un pahar, Nu, mulţumesc, şi aşa e prea mult, servim masa, dacă te interesează, O să îmbuc ceva, dar de nu am nici autobuz, se arată omul preocupat din nou de problemele sale, ce dracu mă fac, Dormi la hotel, sau chiar la mine, am o cameră cu două paturi la mansardă, Dacă rămân la tine e numai pentru că te cunosc şi pentru că mi-ai căzut la suflet, că, de altfel, la ce om mi-s, de încredere şi de viitor, puţine hoteluri îmi rezistă, nu de dormit e vorba, uite, dacă-i nevoie, accept oferta de a rămâne la tine, însă mă gândesc că mâine-dimineaţă sunt prins cu afacerea asta ce mi-a dat-o peste cap finanţistul, mă văd obligat să ajung acasă, rău m-a încurcat, Cine, persoana din minister, Păi cine, escrocul ăsta, mi-a luat trei milioane promiţându-mi că mă ajută, că-mi scoate el aprobarea, să n-am de aşteptat, de ce crezi că-mi pierd vremea aici, la tine, în cârciumă, mi-a zis să-l caut acasă, pe strada asta, la numărul paisprezece, că la minister se fereşte, normal, asemenea afaceri nu se fac în văzul tuturor, şase mii de capete de vite pentru export, patruzeci de milioane bătuţi pe muchie, dar m-a încurcat pungaşul de draci îmi vin. Cârciumarul nu face niciun comentariu, se mulţumeşte să-l privească pe bărbatul nervos, roşu la faţă şi de nervi, şi de vin, nu numai din pricina vinului de acum, ci mai ales din cauza celui de toate zilele, cârciumarului nu-i place să vorbească despre domnul de la finanţe, vecinul său, s-a mutat sau nu din cartier să-i fie de bine, treaba lui, că e un escroc nu are îndoieli, multă lume s-a plâns de atitudinea sa, la un pahar câţi nu-şi dau drumul la gură, persoană cu putere şi influenţă în minister, îi dă mâna, promite, ia banii şi nu se ţine de cuvânt, să-i facă păgubitul reclamaţie cum să-i facă, o şpagă trebuie dovedită, o dovedeşti, intri şi tu în bucluc, aşa că păcăliţii se mulţumesc să înjure, să dea cu pumnul în masă şi să încerce a trece peste pierdere şi necaz, pe el, cel puţin, l-a ajutat când i-a solicitat sprijinul, ca să ridici o cârcimă ai nevoie de acte, de aprobări, de ştampile, durează, birocraţia e un hăţiş greu de străbătut, lui i-a fost uşor, contra unei sume, cam piperate, nimic de zis, i-a dat dosarul cu toate hârtiile întocmite şi, la câteva zile, s-a trezit cu el în braţe, cu actele semnate, parafate, nu tu alergătură, nu stat la cozi la ghişee, suportat nervii funcţionarilor şi irascibilitatea şefilor de birou, aşadar, pentru el, escrocul s-a dovedi vecin de nădejde, pe bani, e drept, dar fără stimulent, în ziua de astăzi nu mişcă nimeni un deget.

Uşa de la intrare se deschide larg şi îşi fac apariţia trei muncitori, doi mai în vârstă, în salopete albastre, şi unul tânăr, într-o cămaşă gri şi o geacă neagră, dau bună ziua, se aşază la masa la care au stat cu câteva ceasuri în urmă şi se uită pe furiş la bărbatul cu pălărie. Acesta îi priveşte cu ciudă, i-au luat nişte bănuţi pe prinsoare, dar şi cu o uşoară compasiune, ceva se petrece cu ei, e clar, adăpostul nu l-au găsit, dar el, unul, nu e nebun, a fost, după doisprezece, timp de cinci minute, înăuntru, alături de madam, de servitoare şi de judecător, i-a văzut cum îi vede pe cei trei nou-sosiţi, i-a auzit aşa cum îl aude pe cârciumar când discută cu el, că buncărul nu mai era acolo nu mai era, asta e, a pierdut rămăşagul, însă cumva tot îi va da de capăt acestei grozăvenii. Hei, domnul, bună ziua, îi întrerupe şirul gândurilor tânărul, zâmbind subţire, bei o ţuică alăturea cu noi, nu te codi că-i din banii dumitale. Cum cel apelat răspunde scurt şi acru la salut apoi îşi vede de paharul din faţă, tânărul, simpatic şi la chip, şi la vorbă, după cum l-a descris unul dintre muncitori în timp ce se îndreptau spre casa cu grilaj de la numărul şaptezeci şi patru, i se adresează din nou renunţând la tonul îndrăzneţ şi abordând o mină împăciuitoare, Hai, domnul, pariul e pariu, la cum te prezinţi nu mă aşteptam la supărări, Supărările mele au altă pricină, catadicseşte afaceristul să dea curs invitaţiei la dialog, nu mă cunoaşteţi, dacă aţi şti cine mi-s în oraşul meu aţi pricepe că nu un rămăşag m-a făcut pe mine, întristarea de la bani mi se trage, e drept, dar nu de la cele câteva bancnote pierdute cu voi, ce ştiţi, Trage-te cu scaunul la masa noastră, ţuica o dăm noi, damigeana pe care am pariat o punem la bătaie, i se adresează unul dintre muncitori, Mulţumesc, prefer vinul, Atunci îţi mai comandăm o sticlă, chiar şi două, îi zice tinerelul cu amabilitate, Lasă, tinere domn, cât să-mi fac de cap am eu în buzunar, nu te îngriji, dar apreciez bunăvoinţa ta, Nu vrei ţuică, nu vrei cu noi la masă, cum doreşti, dar o întrebare accepţi, îl provoacă domnişorul, Şi mai multe, se arată dispus la dialog străinul, dând peste cap încă un pahar cu vin, meştere, tot varză cu carne ai în meniu, Ba, avem şi fasole cu ciolan afumat, Atunci fii bun şi adu-mi o porţie dublă, şi încă o sticlă, tot de ăsta, Îndată, îşi arată disponibilitatea şeful localului, dar nu se execută imediat, termină de spălat nişte pahare la robinet, le priveşte pe fiecare în lumina încă bună din geam şi le aşază la stors pe un grătar din sârmă, suspendat deasupra chiuvetei, apoi vine cu încă o carafă de vin pentru clientul cu pălărie şi cu o sticlă de ţuică pentru muncitori.

(va urma)

   Nu ştiu dacă se poate aşa ceva, învăţase tot tacâmul. Cum vin dintr-o parte hăitaşii chiuind şi bătând în lemne, cum stau vânătorii să le pice sălbăticiunile în bătaia puştii, ce mai, ajunsese atât de experimentat că se ascundea pe după trunchiurile stejarilor seculari şi-i pândea pe oameni şi se distra pe seama lor!

   Veni o vară, asta era patima lui, ca fumatul, Ioji înnebunea când se vedea într-un lan de cucuruz. Dădea iama prin el, ca un buldozer.

   Cu mic cu mare, satul Postăvari îi ieşi lui Bibi înainte, rugându-l ca pe Dumnezeu să face ceva şi să-i scape de mistreţ. Primarul, consilierii, cetăţenii de vază, îl duseră pe sus până la barul din centrul satului, unde se putea servi un coniac, o votkă bună, aveau chiar şi Makarenko!

   S-a încins un chef în toată regula, după mărturisirile şi jurămintele tuturor celor de faţă, un chef cum nu mai fusese prin părţile ălea. Bibi le-a promis că îi scapă de mistreţ, cu o condiţie: el îşi plăteşte partea lui de consumaţie. Au sărit cu toţii ca arşi, mai bine nu-l împuşti decât să înghiţim jignirea asta!

   Degeaba le-a explicat că lui nu-i place să profite de nimeni aflat la ananghie, ei nu şi nu. Oricum, era hotărât, chiar dacă-l supărau cu plata, să-l lichideze, nu laşi un sat întreg, o comunitate, datorită mândriei personale, să ajungă în pragul foametei! Pentru că, nu era de glumă cu Ioji, o singură zi îi trebuia, numai una, şi culca toate lanurile de cucuruz ale Postăvarului la pământ, absolut toate.

   A doua zi, Bibi se trezi pe la cinci şi jumătate, înainte de răsăritul soarelui. O luă, cu puşca în spate,  pe nemâncate, către o zonă în care se găseau comasate majoritatea lanurilor de cucuruz ale satului. Vânătorul, pe nemâncate, are senzaţia că este mai uşor, nu-l atrage chiar aşa de tare gravitaţia.

   Bibi se pune la pândă în cucuruz, cu faţa la pădure. Mistreţii au tabieturile lor. Dorm în pădure şi ies la masă numai după răsăritul deplin.

   Stă ascuns cu puşca la îndemână. Aşteaptă. Surpriza surprizelor, Ioji îl ia pe din spate. Norocul lui, că îl aude! De nervi, de astm, Ioji venea către el, ca o locomotivă cu aburi, pufăind greu, aproape să se înece. Gândiţi-vă ce exemplar, dacă venea prin tulpinile de cucuruz, groase cât mâna,  ca printr-o iarbă moale, subţire, ce nu opune rezistenţă! 

Bibi se răsuci fulgerător, ca în filmele cu pistolari. Trase cele două focuri în direcţia din care se auzea tancul huruind şi pe-aci ţi-e drumul, aruncă puşca să nu-l încurce la fugă.  Esenţial, ca vânător, este să nu umbli cu jumătăţi de măsură. Stai la pândă, apoi eşti o stană neclintită de piatră. Fugi, apoi nu te joci, zbârnâi, tras ca din arc!

Ioji, după el. Fuge Bibi, peste un kilometru. Nu mai poate, are un clopot în loc de inimă.

Îl asurzea. Se întinde pe spate, chiar la marginea pădurii, cu gura căscată, să iasă din el ţiuitul clopotului.

 - Până aici mi-a fost, îşi spuse senin, pentru că toată viaţa lui a fost curată şi cinstită.

Un mic regret, desigur, avea. De ce s-a băgat în treaba asta? Te-ai băgat, salut popor, fii dintr-o bucată. Îl aude şi pe Ioji. Mistreţul persevera să-l urmărească. Cum ar fi  într-o regiune pe care numai Bibi o ştie ca în palmă şi fără el, mistreţul s-ar rătăci. Venea Ioji, cu un muget continuu, ca sirena răguşită a unui vapor pe ceaţă.  Cum sta culcat pe spate, Bibi îşi ridică capul, să-l vadă. Câtă epuizare! Dar câtă voinţă!? Ioji venea cu picioarele din faţă îndoite, în genunchi!

   Mândria îl salvă pe Bibi. Doar nu o să le dea satisfacţie sătenilor din Postăvari,  să-l găsească aici, la marginea pădurii, presat ca o foaie de tablă, cum ar fi trecut peste el un concasor!  Cu un ultim efort, Bibi se ridică în picioare, ajunge lângă un fag şi se caţără în el. Când veni târâş şi Ioji lângă fag, se culcă la rădăcina lui, cu spume la gură.

   Toată ziua a stat Bibi în copac. Se făcu un asfinţit cu nenumărate pânze de mătase, roşiatice, transparente, întinse în toate direcţiile, prin pădurea spaţioasă, peste lanurile de cucuruz. Mare lucru, singurătatea. Stătea cocoţat în vârful fagului şi toate pe câte le vedea până departe în zare veneau peste el şi îl împingeau să se adăpostească într-o amintire, din care, cum se mişca să iasă, era lovit peste bot să se retragă înapoi. Ce amintire găsise la îndemână Bibi? Se vedea pe strada Eroilor, la ceasul de seară, când strada era plină de plimbăreţi…

   Când soarele asfinţi cu totul, îşi concentră atenţia asupra lui Ioji. Nu mişca. Dacă murise? Îl strigă: Ioji!!! Ioji!!! Nu mişca. Coborî prudent. Când ajunse cu piciorul întins, până la el, îl apăsă pe spinare cu talpa. Nu mişca. Sări din fag, lângă mistreţ. Asta aşteptase Ioji! Mistreţul se ridică hotărât, pe picioare. Cât un taur negru, crescut special pentru luptă. Uriaş. Încrâncenat. Bibi era terminat. Dar cum zice poezia, că nu-i totuna leu să mori ori cîine-nlănţuit, Bibi strigă indignat, privindu-l în ochii mici de atâta perfidie:

- Porcule, nu ţi-e ruşine, cobor să văd în ce stare eşti, îngrijorat că ai murit,  şi tu vii cu şmecherii, mama mă-sii de viaţă!

Și… îi întoarce spatele! În timp ce Bibi, calmul calmilor, era ocupat să-şi aprindă o ţigară, Ioji trece pe lângă el, într-un trap mărunt, paşnic, prefăcându-se că nu-l vede.

După ce trase cu sete un fum, strigă după mistreţ:

- Să nu mai te prind pe-aici, este ultima dată când te iert!

   Auzind ce-i zise, Ioji se opri, se gândi un pic şi Bibi îşi făcu o cruce mare, pentru că mistreţul se întoarse cu râtul spre el şi dădu scurt din capul lui fără gât, că da, a înţeles, n-o să-i mai deranjeze pe postăvăreni!

   Apoi Bibi zbură, coborî pe pământ numai când ajunse în barul din centru. Erau în bar primarul, domnul Nelu care avea două tractoare, consilieri, cetăţeni de vază. Le zise că-l împuşcase drept în mijlocul frunţii, dar toţi cetăţenii din Postăvari să stea liniştiţi pe la casele lor, n-au ce se duce în pădure să vadă fiara răpusă, pentru că, imediat cum îşi terminase misiunea, trecuse pe acolo un camion şi, noroc de la Cel de Sus, camionul era urmat de o macara. Una-două săltară monstrul în camion, şi Bibi îl plăti pe şofer împărăteşte, să-l ducă la  RomSalbExpo.

   Se lăsă în bar o tăcere apăsătoare.

 - Păi aşa ne-a fost înţelegerea, domnule Bibi? E proprietatea dumitale, să-l trimiţi la RomSalbExpo? Aveam planuri mari cu el, să-l împăiem, că este faimos, o emblemă a satului…

Și de-aci se porni o ceartă aprigă între vânător şi sătenii din bar. Nici măcar un pahar cu apă nu au vrut să-i dea.

O luă către Cluj, pe jos, bucuros că scăpase fără bătaie.  Până în ziua de astăzi, Bibi regretă că atunci, venind pe jos către Cluj, este drept, sub o lună scânteietoare, în răcoarea plăcută a nopţii, nu se întâlnise cu Ioji, că i-ar fi zis:

- Rade tot, rade tot ce ţine de Postăvari!

 Revista FAMILIA

 vă invită la

 conferința lui

 Ovidiu PECICAN

 Scrierea istoriei și polemica istoricilor

 joi 26 ianuarie 2012, orele 17

la Biblioteca Județeană

Gheorghe Șincai,

Sala Amfiteatru,

Oradea

Amfitrionul întâlnirii va fi

poetul, prozatorul și eseistul

Traian ȘTEF

Intrarea gratuită, polemica la fel!

http://www.crisana.ro/stiri/cultura-5/ovidiu-pecican-despre-scrierea-istoriei-si-polemica-istoricilor-119159.html